După cum se arată în mesajul postat de reprezentanții ministerului, ministrul s-a interesat despre stadiul îndeplinirii comenzilor de stat pentru apărare, în special în ceea ce privește producerea de muniții pentru piesele de artilerie, tancuri și alte mașini de luptă. De asemenea, Serghei Șoigu a audiat rapoarte privind măsurile luate pentru modernizarea utilajelor, creșterea capacității de producție și îmbunătățirea productivității muncii.
Ministrul rus al apărării a fost informat că pașii menționați mai sus au permis deja creșterea semnificativă a producției de muniție. În același timp, este de așteptat ca până la sfârșitul anului în curs, producția întreprinderilor din cadrul Complexului Militar Industrial în acest domeniu să crească chiar de 7-8 ori.
În timpul vizitei sale la întreprinderile din Regiunile Kirov și Chelyabinsk, Serghei Șoigu a inspectat personal liniile de producție pentru producerea de proiectile de diferite calibre pentru artilerie, tancuri și aruncătoare de mine, precum și de rachete nedirijate. La sfârșitul vizitei de lucru, șeful departamentului militar al Rusiei a participat la o ședință la care au fost stabilite sarcini pentru creșterea în continuare a volumului producției de muniție.
Comentariul autorului: Ambele părți implicate în conflictul din Ucraina se confruntă cu o lipsă de muniții, în special pentru tehnica de artilerie.
Cu toate că Ucraina a primit din Occident milioane de proiectile de diverse calibre, se pare că acestea s-au epuizat în urma luptelor cu militarii ruși, fiind consumate fără niciun fel de reținere. Astfel, o serie întreagă de întreprinderi din SUA și Europa au fost “reanimate” și au primit comenzi pentru producerea de muniție destinată Forțelor Armate ale Ucrainei.
Nici militarii ruși nu stau mai bine în ceea ce privește proiectilele de artilerie, cu toate că aceștia au avut la dispoziție rezerve imense rămase din perioada sovietică. Mercenarii din grupul Wagner au ajutat și ei în mod serios la consumul de muniții, solicitând de la Ministerul rus al Apărării cantități din ce în ce mai mari.
Astfel, miza pentru ambele tabere implicate în conflict este acum pusă pe industrie. Cine reușește să producă mai rapid cantitățile necesare de muniții va avea un avantaj în luptele care vor urma în primăvara acestui an și se anunță decisive pentru soarta războiului.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News