Ucraina dispune de o rețea de aproape 10 000 de senzori acustici răspândiți în întreaga țară, care localizează dronele rusești și trimit informații despre acestea către soldații aflați în teren, care le doboară.
Denumit „Sky Fortress”, conceptul a fost dezvoltat de doi ingineri ucraineni într-un garaj, care au pus un microfon și un telefon mobil pe un stâlp de doi metri pentru a intercepta dronele, a declarat generalul James Hecker, comandantul forțelor aeriene americane din Europa și Africa, potrivit Defense One.
„Au pus aproximativ 9.500 de astfel de aparate pe teritoriul lor și acum primesc informații foarte precise care sunt procesate într-un computer central și trimise echipelor aflate pe teren. Și pe un iPad, ei primesc o rută de zbor a acestor UAV-uri și un tun antiaerian de tip Triple A și o persoană cu șase ore de pregătire poate doborî aceste avioane”, a declarat Hecker.
În urmă cu aproximativ trei luni, Rusia a efectuat un atac masiv cu 84 de UAV-uri în Ucraina, iar sistemul i-a ajutat pe militarii ucrainenii să le doboare pe toate, cu excepția a patru, a declarat Hecker.
Sistemul a fost atât de eficient încât inginerii din spatele sistemului au fost invitați să facă o demonstrație la baza aeriană Ramstein din Germania, a spus Hecker. Alte țări se uită la senzorii acustici, a adăugat el, menționând că România a făcut recent o demonstrație cu un astfel de sistem.
Fiecare senzor costă între 400 și 500 de dolari, a spus el, ceea ce sugerează că întreaga rețea costă mai puțin decât o pereche de rachete de apărare aeriană Patriot.
Hecker a declarat că SUA și armatele țărilor aliate ar trebui să caute propriile modalități de a reduce drastic costurile operaționale. În aprilie, SUA au cheltuit rachete în valoare de milioane de dolari pentru a doborî drone care nu costa mai multe 30.000 de dolari lansate asupra Israelului de Iran și de organizatiile teroriste.
NATO are obligaţia să găsească soluții mai ieftine de interceptare a dronelor
„De aceea provoc industria, îi provoc pe șefii aviației NATO să vină cu soluții mai ieftine, mai creative, care ne vor plasa poate, sperăm, pe partea dreaptă a curbei costurilor, dar dacă nu, pe o curbă a costurilor echivalente. De asemenea, trebuie să dezvoltăm echipamente la nivelul NATO pentru a plasa Rusia pe partea greșită a curbei costurilor, în cazul în care vom avea o situație în temeiul articolului cinci”, a spus el.
Patriot și alte sisteme de apărare antiaeriană performante rămân vitale pentru Ucraina, ale cărei forțe și infrastructură civilă au fost din ce în ce mai afectate de rachetele balistice rusești.
„Ceea ce vedem din partea rușilor este o utilizare sporită a rachetelor balistice, iar acest lucru se datorează în primul rând faptului că Coreea de Nord le furnizează rachete balistice, iar acest lucru ne îngrijorează în mod evident, dar ne asigurăm că dotăm Ucraina astfel încât să poată face față acestei amenințări”, a declarat Hecker.
Hecker a fost întrebat despre ce sanse are Ucraina sa reziste pe termen lung unor atacuri. „În urmă cu câteva luni, am fost puțin deranjat pentru că ucrainenii începeau să rămână fără unele tipuri munițiile care sunt necesare atât pentru apărare, cât și pentru ofensivă. Dar, prin intermediul Grupului de Contact ucrainean pentru Apărare, secretarul de stat Austin și ceilalți miniștri ai apărării au făcut un pas înainte și au oferit recent Ucrainei o mulțime de echipamente de care avea cu adevărat nevoie. Așadar, acest lucru îmi dă un pic mai multă speranță pe măsură ce continuăm”, a spus el.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News