Publicitate
Potrivit publicaţiei Defence24, vizita efectuată de ministerul slovac al apărării în Coreea de Sud vine în contextul în care Slovacia derulează un plan de modernizare a forțelor armate slovace până în 2035, care include, printre altele, achiziționarea unui număr mare de tancuri și vehicule blindate, precum și avioane de antrenament.
Pe lângă expoziția Defense Expo Korea, slovacii vor vizita și fabrica KAI din Sacheon și fabrica Hyundai Rotem din Changwon.
Interesant este că, potrivit surselor din Ministerul coreean al Apărării, citate de cotidianul Munhwa Ilbo, Slovacia a fost una dintre țările europene implicate cel mai activ în achiziționarea de arme coreene. Discuțiile în acest domeniu au loc de ceva vreme.
În noiembrie 2021, Korea Aerospace Industries (KAI) a semnat un acord de cooperare industrială cu compania de stat slovacă Letecke Opravovne Trencin (LOTN) în domeniul exporturilor de avioane FA-50. Această acțiune a făcut parte din pregătirea unei oferte pentru achiziționarea de noi avioane de antrenament și luptă.
Amintim că, Ministrul polonez al Apărării, Mariusz Blaszczak, a anunţat luna trecută că Polonia va achiziţiona 48 de avioane de vânătoare FA-50, un prim lot de 180 de tancuri K2 Black Panther şi obuziere K9/K9PL din Coreea de Sud.
Astfel, după modelul Poloniei, avioanele FA-50 sunt o alegere destul de logică pentru Slovacia, deoarece aceasta a achiziționat avioane F-16 Block 72 în 2018 cu un plan de livrare pentru 2022-2024. Livrările lor au fost întârziate semnificativ. Cu toate acestea, acest lucru nu schimbă interesul aviației slovace pentru avioanele de antrenament care să permită pregătirea piloților pentru F-16. Avioanele cehoslovace L-39 Albatros sunt folosite în prezent ca avioane de antrenament, dar care sunt prea vechi pentru a fi folosite pentru pregătirea viitorilor piloţi.
De asemenea, tancurile K2 Black Panther au fost luate în calcul de Bratislava de ceva timp ca opțiune pentru înlocuirea vechilor tancuri T-72. Desigur, achiziționarea de Leopard 2A4 uzate din Germania în schimbul echipamentelor transferate în Ucraina poate întârzia achiziția de noi tancuri, dar cu siguranță nu va opri aceste demersuri.
Vizita în Coreea de Sud a unei delegați formate din oficiali de rang înalt din ministerul slovac al apărării este un semnal destul de clar al interesului tot mai mare pe care Slovacia îl are pentru cooperarea cu industria de apărare sud-coreeana.
Cu siguranță nu este lipsită de semnificație, pe de o parte, achiziționarea de către Varșovia a unei cantități mari de echipamente militare din această țară și, pe de altă parte, acordurile de cooperare în domeniul apărării recent încheiate între Polonia și Slovacia. Acest lucru poate deschide noi oportunități pentru o cooperare solidă în producția de echipamente militare coreene.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News