Slovacia va achiziționa 17 sisteme radar mobile din Israel. Cele două țări au semnat joi un acord interguvernamental în valoare de 148,2 milioane EUR pentru achiziționarea de noi sisteme radar 3D pentru Forțele Armate Slovace și, de asemenea, un acord privind cooperarea industrială.
Acordul semnat include transferul de tehnologie și know-how din Israel în Slovacia, precum și cooperarea industrială, inclusiv sprijinul industriei locale. În cadrul acordului, componentele radar vor fi fabricate în cooperare cu companiile locale de apărare din Slovacia, sub îndrumarea Ministerului Apărării și a IAI.
Fabricate de filiala Israel Aerospace Industries (IAI), sistemele ELTA, vor oferi unităților de apărare din Slovacia o evaluare completă a situației aeriene. Radarul detectează amenințările aeriene, le clasifică, le calculează nivelul de amenințare și oferă date esențiale care permit sistemelor de aparare aeriana să neutralizeze simultan mai multe amenințări. În plus, aceste sisteme de radar vor fi interoperabile cu sistemele de apărare NATO.
Ministerul Apărării din Slovacia a anunțat în 2019 că vor avea loc discuții cu Franța, Statele Unite și Israel pentru achiziționarea a 17 radare în valoare de 155 de milioane de euro. Înainte de această decizie, s-a anunțat că 13 țări, inclusiv Republica Cehă, Marea Britanie, Polonia, Ungaria, Țările de Jos, Italia și Turcia, au depus oferte. Negocierile s-au purtat pentru semnarea unui contract de achiziţie a 17 stații radar 3D care urmează să înlocuiască 24 de staţii radar de provenienţă sovietică, dintre care doar una este în prezent pe deplin operațională.
În ultimii ani, Republica Cehă și Ungaria au decis, de asemenea, să achiziţioneze sisteme radar produse de compania IAI/ELTA și să integreze sistemele lor de apărare antiaeriană cu aceste radare.
Slovacia a decis utilizarea aceluiași sistem pe care l-au achiziționat Republica Cehă și Ungaria. Stațiile ELTA ELM-2084 MMR sunt radare multifuncționale echipate cu antene cu scanare electronică activă (AESA) pe bază de nitrură de galiu. Datorită designului lor specific, sunt capabili atât de observare sectorială (în azimut 120 grade), cât și de observare omnidirecțională, în funcție de modul de operare selectat.
Potrivit producătorului, raza maximă de detectare a obiectivelor aeriene prin radar MMR este de până la 250 km. Aceste sisteme radar pot fi transportate pe camioane și instalate pe orice teren.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News