Slovacia este dispusă să livreze Ucrainei avioanele MiG-29, dacă Polonia va asigura apărarea spațiului aerian slovac

Ionel Copcea |
Data publicării:
MiG-29 slovac. Foto: Ministerul Apărării din Bratislava
MiG-29 slovac. Foto: Ministerul Apărării din Bratislava

În urma unei întâlniri cu omologul său polonez, Mariusz Blaszczak, ministrul slovac al apărării, Jaroslav Nad, a declarat, pe 29.04.2022, că Polonia este pregătită să apere spațiul aerian al Slovaciei, în cazul reținerii la sol a avioanelor de vânătoare MiG-29.

“Am discutat cu partea poloneză de mai multe ori despre această problemă. Sunt foarte bucuros că astăzi ministrul polonez al apărării a confirmat faptul că, imediat după adoptarea unor măsuri legislative necesare, la care vom începe să lucrăm imediat, Polonia va fi pregătită să se ocupe de securitatea spațiului nostru aerian, până când vom primi din SUA avioanele de vânătoare F-16 pe care le-am comandat”, a declarat Nad, citat de agenția de presă slovacă TASR.

Ministrul slovac al apărării a subliniat problemele importante cu care se confruntă Slovacia cu avioanele de vânătoare MiG-29 din punct de vedere tehnic, al politicii externe și de securitate, dar și în ceea ce privește pregătirea piloților.

De asemenea, Nad a precizat că este pregătit să discute despre un eventual transfer al aeronavelor MiG-29 în Ucraina, dacă spațiul aerian slovac va fi apărat în alt mod.

 

În anul 1989, Cehoslovacia a achiziționat 20 de avioane MiG-29

 

Comentariul autorului: În anul 1989, Cehoslovacia a achiziționat 20 de avioane MiG-29, din care 18 cu un loc și două cu două locuri (de instrucție). În urma dizolvării statului federal, în anul 1992, Cehia și Slovacia au împărțit în mod egal aceste avioane, fiecare parte primind 10 aeronave (nouă cu un loc și unul cu două locuri).

În luna martie 1994, singurul avion MiG-29 cu două locuri aparținând Forțelor Aeriene ale Cehiei a fost distrus în urma unui incendiu, după care nu a mai existat posibilitatea pregătirii de piloți noi pentru aceste aeronave. În 1995, Cehia a transferat Poloniei cele nouă avioane de vânătoare MiG-29 rămase, în schimbul unor elicoptere W-3 Sokol.

Slovacia a ales varianta modernizării avioanelor de producție rusească. Astfel, în perioada 2005-2006, la Întreprinderea de aviație din Trencin, a fost efectuată modernizarea avioanelor, în cooperare cu producătorul aeronavelor și cu mai multe firme străine. Avioanele de vânătoare MiG-29 au fost dotate cu mijloace moderne de comunicații și cu sisteme compatibile cu tehnica NATO. Pe 29 februarie 2008, pe aerodromul din Sliac, au fost predate Forțelor Aeriene ale Slovaciei 12 avioane de vânătoare (10 cu un loc și două cu două locuri). Nu se știe de unde au provenit cele două aeronave suplimentare modernizate de către partea slovacă (una cu un loc și una cu două locuri).

Trebuie precizat faptul că, înainte de discuțiile privind un eventual transfer al avioanelor de vânătoare slovace de tip MiG-29 în Ucraina, autoritățile de la Bratislava au cedat părții ucrainene singurul divizion de rachete antiaeriene S-300 aflat în dotarea Forțelor Armate ale Slovaciei. În locul acestora, partea slovacă a primit baterii de rachete antiaeriene de tip Patriot, de producție americană.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel