Dependenţa de produsele nucleare ruseşti, utilizate în principal pentru a alimenta reactoarele civile, lasă statele europene vulnerabile la posibile crize energetice dacă preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va decide să oprească livrările.
Slovacia pare că a învățat din lecțiile trecutului, când era lăsată în frig zile întregi, pe fondul disputelor dintre Moscova și Kiev (așa cum s-a întâmplat în 2009).
Potrivit Euractiv, în martie 2022, Slovacia a achiziționat combustibil pentru reactoarele nucleare din stațiile din Rusia, pentru perioada până la sfârșitul anului 2023.
În același timp, oficialii slovaci au început să caute furnizori occidentali pentru combustibiul nuclear necesar centralelor de pe teritoriul slovac. În prezent, combustibilul pentru centralele electrice este furnizat de divizia suedeză a companiei americane Westinghouse.
„Găsirea unui alt furnizor de combustibil nuclear pentru centralele noastre electrice este un pas important în consolidarea securității energetice a Slovaciei. Funcționarea centralelor nucleare este un pilon important al sistemului nostru energetic, așa că considerăm că diversificarea aprovizionării cu combustibil nuclear este extrem de importantă”, a declarat Branislav Strycek, CEO-ul Slovenské elektrárne.
Potrivit acestuia, după certificarea corespunzătoare, noul combustibil va fi pus în funcțiune în termen de un an.
Slovacia mai vrea să semneze un contract de aprovizionare cu compania franceză Framatom. În mai, au semnat un protocol de cooperare.
Centralele nucleare din Slovacia furnizează 55% din întreaga energie electrică.
Europa este şi ea într-o poziţie dificilă pentru că are 19 reactoare de concepţie rusească și 5 țări dependente de combustibilul nuclear rusesc
Unele state europene au început să ia măsuri pentru a renunţa la uraniul rusesc. La scurt timp după debutul războiului din Ucraina, Suedia a refuzat să cumpere combustibil nuclear rusesc. Finlanda a abandonat un contract cu Rosatom privind construcţia unui nou reactor nuclear. Cehia încearcă să renunţe la combustibilul nuclear rusesc şi s-a îndreptat spre grupul american Westinghouse şi cel francez Framatome pentru livrările viitoare, care ar urma să înceapă în 2024.
Slovacia şi Bulgaria se bazează şi ele pe Tvel, o subsidiară a Rosatom, pentru combustibil nuclear, s-au orientat şi ele spre alţi furnizori.
Franţa are şi ea o îndelungată istorie de dependenţă de uraniul îmbogăţit din Rusia. Într-un raport publicat în luna martie, Greenpeace a informat că importurile Franţei de uraniu îmbogăţit din Rusia au crescut de la 110 tone în 2021, până la 312 tone în 2022.
Datele Eurostat arată că anul trecut Europa a cheltuit 828 milioane de dolari pe produse furnizate de industria nucleară rusească, inclusiv combustibil, reactoare nucleare şi echipamente.
În pofida provocărilor, experţii cred că presiunile politice şi semnele de întrebare cu privire la capacitatea Rusiei de a opri livrările vor conduce cea mai mare parte a statelor europene să renunţe la Rosatom. Însă nu este clar cum vor răspunde Ungaria şi Franţa la această problemă. Franţa nu şi-a exprimat disponibilitatea de a închide robinetul rusesc. Ungaria este complet dependentă de Moscova pentru combustibilul utilizat de singura sa centrală nucleară, pe care are de gând să o extindă cu două noi reactoare produse de Rosatom, un proiect care este şi finanţat printr-o linie de credit de 10 miliarde de euro oferit de o bancă rusească.
România pare într-o poziție avantajoasă: este singura țară din Europa de Sud-Est care își produce singură combustibilul nuclear, la Fabrica de Combustibil Nuclear Piteşti, care produce combustibil nuclear de tip CANDU 6.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News