Într-un comunicat de presă, SLN își motivează decizia. Astfel, având în vedere că:
⎯ „actuala conducere a societății nu și-a exprimat niciun punct de vedere față de articolele rămase în divergență din cadrul contractului colectiv de muncă cu privire la creșterile salariale
⎯ pe 30 iunie 2018 se va încheia a treia rundă de negociere colectivă ce a fost amânată în mod repetat fără a se obține o creștere salarială
⎯ nu a fost finalizat noul contract de societate mixtă între Șantierul Naval 2 Mai SA și Grupul Damen
⎯ situația șantierului naval din Mangalia (DMHI) rămâne una incertă, ambiguă și lipsită de logică economică sau politică”.
Protest
Protestul este anunșat ,iercuri, 20.06.2018 între orele 17:30 – 19:00, în Piața Republicii din Mangalia (în fața Casei de cultură).
„Am plecat plini de speranță de la protestul din fața Ministerului Economiei din data de 22 martie a.c. fiind convinși că situația șantierului naval din Mangalia se va îmbunătăți pe fondul modificării structurii acționariatului companiei. Suntem la trei luni de la acel moment și deși ni s-a promis și comunicat că până la finalul lunii aprilie vom avea un contract de societate valabil și un nou partener de negociere pentru contractul colectiv de muncă, acest lucru nu s-a întâmplat.
Din nou, am fost mințiti, amăgiți și înșelați. Starea de ambiguitate de la nivelul companiei dăinuie de 6 luni de zile, perioadă în care mulți colegi de-ai noștri au optat pentru concediu fără plată, șomaj tehnic sau pur și simplu au plecat din cadrul companiei scârbiți de situația de la șantierul naval din Mangalia. Situația se degradează într-o manieră accelerată, iar prelungirea acestei stări de ambiguitate face ca discuțiile să fie fără sens și logică în lipsa asumării vreunei răspunderi din partea tuturor factorilor de decizie.
Lipsa de încredere în capacitatea, voința și putința reprezentanților statului român din cadrul Ministerului Economiei de a rezolva situația șantierului naval din Mangalia ne determină să iesim în stradă.
Șantierul naval din Mangalia nu este numai despre salariații din Mangalia. Mai multe generații au lucrat sau speră să mai lucreze în cadrul acestuia, în timp ce anumiți reprezentanți ai statului român abordează superficial sau cu detașare problema șantierului. Pentru comunitatea din Mangalia, acesta reprezintă trecutul, prezentul și viitorul.
Facem un apel deschis către locuitorii orașului Mangalia, către societatea civilă, către mediul de afaceri să se alăture unui demers de protest continuu și susținut până când cineva, cândva va livra o soluție concretă pentru situația în care se află șantierul naval din Mangalia.
În acest sens, vă rugăm să participați la protestul organizat de Sindicatul Liber Navalistul, protest care va avea loc în data de 20.06.2018 între orele 1730 - 1900, în Piaţa Republicii (pe platoul din faţa Casei de cultură) din localitatea Mangalia, judeţul Constanta. Orice persoană fizică sau juridică interesată să sprijine
acțiunea de protest este rugată să ia legătura cu reprezentanții Sindicatului Liber Navalistul”, se precizează în comunicat.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News