La cererea unuia dintre senatori, el a confirmat că partea americană a avut autorizarea de a furniza Kievului sistemul Javelin. „S-au descurcat perfect, dar există și alte sisteme: arme pentru lunetişti, muniții și, în lumina incidentului din strâmtoarea Kerci, avem în vedere ăn viitor și sisteme pentru nave”, a spus el, potrivit Pagina de Rusia.
„Cred că putem să-i ajutăm să restaureze flota și să le furnizăm ceea ce, după părerea lor, este necesar pentru apărarea și descurajarea acțiunilor agresive din partea Rusiei”, a menționat generalul.
„Trebuie să continuăm să îi sprijinim în privința sistemelor contrabaterie Q36 și Q37”, a adăugat Scaparrotti. „De asemenea, ni s-au adresat pentru ajutor în vederea obţinerii de sistemele de comunicare”, a spus el.
La începutul lunii martie 2018, Pentagonul a anunțat că Ucraina va primi sisteme de rachete antitanc Javelin în valoare totală de 47 milioane de dolari, inclusiv 37 de lansatoare și 210 de rachete anti-tanc.
Cu aproximativ două luni în urmă, Președintele Ucrainei, Petro Poroshenko, preciza că din momentul în care Forțele Armate din Ucraina au primit rachete americane anti-tanc Javelin, atacurile „forțele de ocupație rusești” asupra pozițiilor ucrainene din Donbas au încetat.
,,Aș dori să atrag atenția asupra efectului psihologic al furnizării rachetelor Javelin în Ucraina", a declarat președintele Ucrainei la o vizită în regiunea Volyn la începutul acestui an.
Președintele ucrainean Petro Poroșenko a declarat că Armata Ucrainei nu a avut încă ocazia să utilizeze sistemele americane de rachete antitanc de a treia generație, Javelin, în confruntările din Donbas.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News