În acest sens, spune Manole, pe lângă economiile substanțiale, România și-ar putea păstra independența, industria românească prezentând un astfel de model.
"Sunt două programe care pot fi făcute de industria româneasă: mă refer la sistemele C4i, deci comandă-control, care înseamnă creierul oricărei armate. Toate țările din lume și din NATO au soluții naționale pentru că altfel nu poți avea independență totală și este un interes esențial de securitate, iar industria românească împreună cu armata, a prezentat o soluție românească de C4i. Vedem că după ce s-a inițiat o hotărâre de Guvern la sfârșitul anului 2016 printr-o procedură de achiziție specială a soluției românești C4i, iarăși s-a blocat pentru că s-a întors pentru schimbarea numelor miniștrilor," a spus Viorel Manole.
Semanl de alarmă
Directorul PATROMIL atrage atenția că România ar putea ajunge doar niște simplu consumatori de servicii de Apărare, în cazul în care nu se vor urgenta pașii producerii de echipament militar și în România.
"Avem modernizarea mașinii de luptă a infanteriei MLI84M1 care a fost făcută faza I la Mizil, acum iarăși așteptăm să se dea drumul și nu se dă. Dacă nu echilibrăm acest efort financiar de achiziții de la extern, cu achiziții unde este interes esențial de securitate de la intern, vom ajunge niște simpli consumatori de servicii de Apărare," a mai spus Viorel Manole.
[citeste si]
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News