Potrivit declarațiilor acestuia, care au fost preluate de Vedomosti și Lenta, atacul ar fi trebuit să aibă loc pe 28 iulie, când cei doi oficiali ruși au participat la festivitățile organizate cu ocazia Zilei Forțelor Navale la Sankt Petersburg.
După cum a precizat Riabkov, Belousov l-a sunat anterior pe omologul său american, Lloyd Austin, pentru a descuraja Kievul de la punerea în aplicare a unui astfel de plan.
Publicația americană New York Times a scris la sfârșitul lunii iulie, citând oficiali anonimi, că ministrul rus al apărării l-a avertizat pe Austin într-un apel telefonic despre o presupusă operațiune secretă ucraineană împotriva Rusiei.
Detaliile planului pe care Ucraina îl pregătea nu erau cunoscute. Surse anonime au declarat pentru New York Times că Pentagonul nu avea nicio idee despre așa ceva și au confirmat că Washingtonul a luat mesajul destul de în serios. În același timp, jurnaliștii americani au subliniat că nu este clar dacă amenințarea descrisă de Rusia a existat cu adevărat.
Pentagonul a informat că Belousov a vorbit cu Austin pe 12 iulie, menționând că apelul telefonic a fost inițiat de partea rusă, pe care mass-media la catalogat ca fiind un eveniment rar.
De fapt, de la începutul invaziei rusești în Ucraina în februarie 2022, înalți oficiali din domeniul apărării au vorbit doar de cinci ori, aproape întotdeauna la inițiativa Statelor Unite. Belousov este în funcție din luna mai a acestui an, când l-a înlocuit pe Serghei Șoigu.
Din declarațiile făcute de Serghei Riabkov rezultă faptul că discuția dintre Belousov și Austin a împiedicat asasinatul planificat de serviciile speciale ucrainene. Washingtonul a luat în serios informațiile rusești, iar Rusia și SUA au evitat astfel escaladarea situației.
Comentariul autorului: Șeful Direcției Principale de Informații (GUR) din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării, Kirillo Budanov, a confirmat recent că serviciile speciale ale Ucrainei au încercat în mai multe rânduri să-l asasineze pe președintele rus, Vladimir Putin.
Probabil că oficialii ucraineni consideră că un astfel de demers ar reprezenta cea mai scurtă cale de încheiere a conflictului dintre Rusia și Ucraina. Deocamdată însă, planurile serviciilor ucrainene au fost dejucate de fiecare dată și acțiunile acestora nu au reușit să fie duse la bun sfârșit.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News