UPDATE - Şoigu: Vor fi mobilizați 300.000 de rezerviști. Guvernul va anunța categoriile exceptate de la mobilizare

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a anunţat că 300.000 de rezervişti vor fi mobilizaţi în Rusia.

Publicitate

UPDATE: Guvernul rus va anunța, așa cum spune Kremlinul, „foarte curând” care categorii de cetățeni vor fi scutiți de mobilizare.

După raportările privind explozia vânzărilor de bilete, doar dus, pentru a părăsi Rusia, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov , a refuzat să comenteze posibilitatea închiderii granițelor, care să prevină un exod al rușilor care se tem că ar putea fi trimiși în Ucraina.

Întrebat dacă Rusia își va închide granițele celor supuși mobilizării, Peskov a spus: „Nu pot răspunde la această întrebare... Există prevederi pentru asta în legi”.

***

”Rusia are o mare resursă de mobilizare. Un total de 300.000 de rezerviști vor fi chemați în timpul mobilizării parțiale”, susține ministrul apărării.

Serghei Şoigu, a declarat că Rusia este deja în război nu atât cu Ucraina, cât cu Occidentul colectiv şi Alianţa Nord-Atlantică.

În același timp, Șoigu a spus că Ucraina a pierdut deja „jumătate din armată”, în timp ce Rusia a pierdut doar 5.937 de oameni.

"Nu este vorba doar de armele care sunt furnizate Ucrainei, ci şi de sistemele de comunicaţii, de procesarea informaţiilor şi de spionaj. Practic, întreaga grupare de sateliţi NATO lucrează împotriva noastră. Am fost surprinşi că în ultima perioadă se încearcă ascunderea numărului de arme de înaltă precizie furnizate Kievului. Vedem civili loviţi de aceste arme aproape în fiecare zi" - a afirmat ministrul.

”Rezervele noastre umane sunt uriașe și se ridică la 25 de milioane de oameni, iar această mobilizare reprezintă doar un procent din potențial”, a spus ministrul rus al Apărării, potrivit portalului de ştiri Meduza, citat de Rador.

 

Adrian Cioroianu: Ne întoarcem la tactica rusească veche

 

”Nimeni nu poate să știe numărul real. Chiar dacă sunt 5 mii, oricum e foarte mult, iar aducerea de noi trupe va spori numărul pierderi”, este de părere Cioroianu

” Ne întoarcem la tactica rusească veche - o abordare cantitativă: în măsura în care nu poți să obții rezultate prin calitate, apelezi la cantitate. A funcționat în Al Doilea Război Mondial, dar n-a mai funcționat în Afganistan, ori de câte ori au mărit trupele”, opinează fostul ministrul de externe. 

”Cât va dura pregătirea celor 300 de mii de recruți, unde vor fi aduși, toate acestea le vom vedea în următoarele săptămâni”, explică Cioroianu.

”Această suită de referendumuri arată că se dorește organizarea lor până când armata ucraineană cucerește aceste teritorii. Toate aceste mișcări vor acutiza această criză. Așteptăm să vedem care sunt mișcările societății ruse”, a mai precizat fostul șef al diplomației, într-o intervenție la Digi24.

 

Președintele rus Vladimir Putin a semnat decretul privind mobilizarea parțială. Discursul care trebuia să fie publicat inițial aseară, a fost publicat în această dimineață

 

Președintele rus a anunțat că a decretat mobilizarea parțială și a precizat că pe front vor ajunge inițial rezerviștii. El a vorbit despre administraţiile ruse din regiunile Luhansk, Doneţk, Herson şi Zaporijjia care au decis alipirea la Federația Rusă și a precizat că Moscova „îi va apăra pe acești cetățeni”.

Vladimir Putin a declarat că va sprijini pseudoreferendumurile în teritoriile ocupate ale Ucrainei, care vor deschide calea anexării acestora la Federația Rusă.

”Decretul privind mobilizarea parțială a fost semnat. Apărăm patria mamă, integritate, iar în teritoriile eliberate eu susțin mobilizarea parțială. Precizez că este o mobilizare parțială - doar cei care sunt momentan în rezervă vor fi mobilizați. De asemenea, cei care servesc în armată, și cei care au anumite profesii militare. Ei vor fi antrenați suplimentar”, a declarat Putin.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel