"Exercițiul se desfășoară cu scopul de a menține unitățile angajate la un nivel ridicat de pregătire pentru luptă în caz de nevoie, precum și pentru a garanta pacea și securitatea de-a lungul liniei administrative în Kosovo și Metohija", a precizat Ministerul sârb al Apărării pe 31 august.
Comunicatul precizează că o atenție deosebită va fi acordată "exersării acțiunilor de luptă în cazul unui atac asupra unității, precum și tacticilor, tehnicilor și procedurilor utilizate pentru prevenirea traversărilor ilegale, acțiunilor extremiste și a celor specifice criminalității organizate"”.
Aceste exerciții au loc în contextul în care, începând cu 1 septembrie, Serbia pentru prima dată în 11 ani nu va elibera documente de intrare/ieșire cetățenilor kosovari, ci le va permite să-și folosească actele de identitate.
Kosovo va face același lucru pentru cetățenii Serbiei.
Părțile au convenit asupra acestui acord pe 27 august, după medierea diplomaților din Statele Unite și Uniunea Europeană.
Înlăturarea documentelor de intrare/ieșire a urmat escaladării tensiunilor dintre cele două state, întrucât sârbii locali din nord au ridicat baricade pentru a se opune deciziilor Guvernului kosovar cu privire la obligativitatea acestor documente și a reînmatriculării vehiculelor.
Pe 1 septembrie începe și termenul, de două luni, pentru reînmatricularea mașinilor care circulă în nordul Kosovo cu plăcuțe de înmatriculare emise de Serbia.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News