Fabrica aeronautică Moma Stanojlovic, de lângă Belgrad, a fost certificată de Airbus Helicopters pentru a derula lucrări de mentenanță pentru elicopterul Gazelle. Peste 160 de aparate Gazelle SA341/SA342 au fost produse sub licență la fabrica Soko din Mostar între anii 1971 – 1991, iar aceste aparate se află încă în activitate atât în Serbia, cât și în state vecine.
Cu ocazia expoziției Partner Defense, Serbia a recepționat primul elicopter H145M. Serbia va beneficia, în total, de nouă elicoptere H145M care vor fi operate de Forțele Aeriene și de Ministerul de Interne.
Elicopterele pentru Serbia sunt echipate cu un sistem fast roping, o cameră de înaltă performanță, echipament pentru stingerea incendiilor, protecție balistică și un sistem electronic de contramăsuri pentru a răspunde celor mai exigente cerințe operaționale. Sistemul HForce dezvoltat de Airbus Helicopters va permite Serbiei să echipeze și opereze elicopterele cu o gamă variată de armament și rachete aer-sol și aer-aer.
H145M este un elicopter bimotor cu performanțe dovedite care a fost comandat și de Germania, Tailanda, Ungaria și Luxemburg. Maturitatea programului permite Airbus Helicopters să onoreze comenzile potrivit calendarelor și costurilor stabilite. Disponibilitatea pentru misiune a elicopterelor H145M aflate în serviciu este de peste 95%.
Serbia a comandat, în afara celor 9 elicoptere H145M, 3 elicoptere grele H215 care vor intra în dotarea Ministerului de Interne. Air Serbia operează 10 aeronave din familia A320 și o aeronavă A330. Aceasta din urmă asigură primul zbor direct în SUA realizat după anii '80 de pe teritoriul fostei Iugoslavii.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News