„Vom câștiga, ne vom întoarce și vom continua să construim Polonia, dar trebuie să facem ceva. Trebuie să creăm forțe armate pregătite pentru astfel de acțiuni”, a adăugat el. Kukula a susținut că actuala criza demografică încetinește recrutarea.
„Potențialul inamicului este atât de mare încât trebuie să creăm o armată mult mai mare, ceea ce înseamnă că trebuie să implementăm și modelul serviciului militar universal”, a declarat Kukula, citat de AFP.
''Serviciul universal'' înseamnă pregătire și serviciu militar obligatoriu. Potrivit Ministerului polonez al Apărării, armata poloneză va avea peste 207 500 de soldați până la sfârșitul anului, devenind a treia armată NATO ca mărime, după Statele Unite și Turcia.
În iulie, Kukula a declarat că Polonia ar trebui să își pregătească forțele pentru un conflict la scară largă. Relațiile Poloniei cu Rusia și cu aliatul său Belarus s-au deteriorat brusc de la invazia Rusiei în Ucraina vecină în februarie 2022.
Politica războiului dă o notă aparte cheltuielilor record pe care Polonia le face în materie de apărare
Puține țări sunt mai atente la modul in care evoluează războiul din Ucraina decât Polonia. Conflictul a declanșat o explozie de cheltuieli, Polonia dublându-și bugetul de apărare. Polonia cumpără masiv de la Statele Unite, căutând nu doar noi sisteme de arme, ci și liniște sufletească.
Daniel Darling, vicepreședinte al departamentului de analiză a pieței internaţionale la Forecast International, a calificat planul de modernizare al Poloniei drept „foarte ambițios” și „costisitor”, implicând apărarea maritimă, aeriană, spațială și antirachetă.
„Ei au planificat, practic, transformarea până în 2030 și apoi, brusc, în timpul invadării Ucrainei de către Rusia, guvernul polonez a spus: Asta nu mai este o glumă. Acest lucru este prea aproape de casă. Trebuie să accelerăm totul în ceea ce privește modernizarea noastră militară”, a declarat Darling într-un recent interviu.
Bugetul de apărare al Poloniei a sărit peste noapte de la 2,5% din PIB la 3%, a spus Darling, „și apoi la 4% în acest an. Și vor încerca să ajungă la 5 % în 2025. ... Aceasta este - într-un timp foarte scurt - o infuzie financiară masivă”.
Propunerea de buget a Poloniei pentru 2025 include 48,7 miliarde de dolari în cheltuieli pentru apărare, în creștere față de 41,5 miliarde de dolari în bugetul pentru 2024.
Un executiv polonez din domeniul apărării a declarat recent că creșterea cheltuielilor de apărare ale țării este o reacție a societății la război.
Pe scurt: societatea poloneză se teme și este dispusă să cheltuiască mai mulți bani pentru apărare, a spus el.
Darling a trasat temerile societății poloneze înapoi la sfârșitul Războiului Rece, când Polonia a redevenit independentă după căderea Uniunii Sovietice.
„Obsesia Poloniei a fost de fapt [să] își fixeze busola spre Vest”, a spus el. „Și pentru a face acest lucru, trebuia să devină membră NATO și membră [a Uniunii Europene]. Acesta este pilonul tău de securitate și pilonul tău economic”.
Descarcă și tu aplicația pentru mobil DefenseRomania. O poți instala de aici: Android (Magazin Play) iOS (App Store)
Alinierea la Occident și îndepărtarea de Rusia a fost o garanție a unei integrări mai profunde în structurile și alianțele occidentale, „și, în special, Statele Unite au fost văzute ca garantul securității Poloniei”, a spus Darling. „Statele Unite au fost cel mai consecvent apărător al valorilor occidentale și al libertății în Europa”.
Deși Polonia nu este străină de parteneriatul cu Statele Unite, 2023 a fost un an de referință pentru cheltuielile de apărare dintre cele două națiuni, Polonia fiind prima sursă de vânzări militare externe pentru Statele Unite.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News