Şeful Statului Major al Apărării, la reuniunea Comitetului Militar al UE

Eduard Pascu |
Data publicării:

Şeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, a participat, miercuri şi joi, la reuniunea Comitetului Militar al Uniunii Europene (EUMC) de la Bruxelles, în formatul şefilor Apărării, la care s-a evaluat rezilienţa UE în acţiunile de limitare a răspândirii COVID-19.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Apărării Naţionale între "lecţiile învăţate" din acest proces s-a desprins necesitatea existenţei unei structuri eficiente de comandă-control şi sprijin a UE, bazată pe funcţionarea unui sistem adecvat de comunicaţii şi informatică. Între subiectele aflate pe agenda reuniunii s-a numărat şi tema migraţiei. "Anticiparea fenomenului migratoriu şi cunoaşterea rutelor utilizate de către fluxurile de migranţi către Europa îmbunătăţesc mecanismele de răspuns la criză ale Uniunii Europene", precizează sursa citată.

De asemenea, şefii Apărării au stabilit că implicarea altor organizaţii internaţionale, în special ONU şi Uniunea Africană, pentru asigurarea securităţii pe continentul african amplifică nivelul de îndeplinire a misiunilor europene de instruire militară din Republica Centrafricană, Mali şi Somalia, se arată în comunicat.

În privinţa elaborării unui instrument de orientare strategică în planul analizei ameninţărilor, generalul-locotenent Daniel Petrescu a subliniat importanţa corelării acestui instrument cu strategiile care definesc funcţionarea Uniunii Europene, dar şi cu orientarea strategică a NATO. Totodată, a susţinut că direcţia principală de efort în domeniul cooperării UE-NATO este întărirea capacităţilor de apărare şi securitate ale Uniunii Europene în strânsă complementaritate cu procesele similare din cadrul Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic.

În cadrul EUMC, şefii Apărării din ţările UE discută analizele militare pregătite de Statul Major al Uniunii Europene (EUMS), prezintă puncte de vedere şi armonizează poziţiile naţionale, propunând cursuri de acţiune în domeniul apărării şi securităţii comune europene. 

Citește și: Ministrul german al Apărării: Pandemia de COVID-19, o oportunitate pentru cooperarea în UE

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel