Şeful spionilor britanici revendică o victorie de intelligence în cazul invadării Ucrainei de către Putin

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Harta a atacului rus împotriva Ucrainei. Sursă foto: New York Times
Harta a atacului rus împotriva Ucrainei. Sursă foto: New York Times

Spionii din SUA şi Marea Britanie au realizat o victorie de intelligence dând în vileag decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a ordona cel mai mare atac asupra unui stat european de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, a declarat vineri şeful MI6, Richard Moore, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Liderul de la Kremlin s-a folosit de un discurs către ţară din dimineaţa zilei de 24 februarie pentru a ordona 'o operaţiune militară specială' împotriva Ucrainei, la doar trei zile după ce a recunoscut cele două aşa-zise republici separatiste din estul Ucrainei.

Timp de luni de zile, miniştri americani şi britanici şi surse occidentale din domeniul securităţii au avertizat că Rusia ar putea invada Ucraina. Ei şi-au intensificat avertismentele că o invazie este iminentă în săptămânile şi zilele dinaintea anunţului lui Putin.

Înainte de invazia rusă, Moscova a infirmat în mod repetat acele afirmaţii drept isterie antirusească sau dezinformare menită să-l provoace pe Putin să atace.

'Comunităţile de informaţii din SUA şi Regatul Unit au descoperit planurile lui Putin pentru Ucraina', a postat Richard Moore, şeful serviciului britanic de informaţii secrete, cunoscut sub numele de MI6, pe Twitter.

'Am expus tentativele lui de a fabrica atacuri false, 'sub un steag fals' pentru a-şi justifica invazia', a spus Moore. 'Acest atac a fost planificat de multă vreme, neprovocat, o agresiune crudă', a mai postat el.

Această aparentă cunoaştere precisă a situaţiei de către spionii americani şi britanici privind invazia lui Putin asupra Ucrainei contrastează puternic cu informaţiile deficitare care au fost folosite pentru a justifica invadarea Irakului în 2003 în urma unei operaţiuni conduse de SUA.

Înainte de război, preşedintele George W. Bush a spus că informaţiile adunate de SUA şi de alte state nu au lăsat nicio îndoială asupra faptului că Irakul ascunde arme de distrugere în masă. Nicio astfel de armă nu a fost descoperită, notează Reuters. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel