Un purtător de cuvânt din Ministerul german de Interne a indicat mai devreme luni că urmează să fie luată în cel mai scurt timp posibil o decizie cu privire la viitorul lui Hans-Georg Maassen, după noi declaraţii controversate făcute de acesta, au transmis dpa şi Reuters.
După ce în septembrie Maassen a provocat o criză în fragila coaliţie guvernamentală minimalizând protestele violente de dreapta de la Chemnitz, de această dată el ar fi ţinut un discurs în care a criticat vehement anumite părţi ale guvernului.
Maassen - care după episodul Chemnitz a fost ''transferat'' într-un post nou creat de secretar de stat în Ministerul de Interne, dar încă ocupa cu titlu interimar postul de şef al BfV - a denunţat politicile "naive şi de stânga" ale guvernului şi a spus că ar putea intra în politică, într-un discurs de rămas bun ţinut la 18 octombrie la Varşovia, în compania altor şefi de agenţii de spionaj europene.
Hans-Georg Maassen, în vârstă de 55 de ani, s-a aflat în centrul unor controverse începând din 7 septembrie, după ce a dezminţit existenţa unor "vânători colective" de străini, denunţate de cancelar după manifestaţiile împotriva migranţilor, desfăşurate la apelul extremiştilor de dreapta la Chemnitz. Şeful BfV dăduse atunci asigurări că o înregistrare video difuzată pe reţelele sociale pe acest subiect era falsă, deşi aceasta era reală. Maassen a fost criticat de asemenea atunci pentru legături presupuse a fi prea apropiate cu partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), presa acuzându-l că a transmis acesteia formaţiuni informaţii confidenţiale, ceea ce Maassen a dezminţit în mod oficial.
Potrivit noilor informaţii apărute luni în Sueddeutsche Zeitung, în discursul din 18 octombrie Maassen a comparat filmările de la Chemnitz cu metodele propagandei ruseşti şi a susţinut că este victima unei vânători de vrăjitoare lansate de "forţele de stânga" din Partidul Social-Democrat (SPD), partener în coaliţia guvernamentală condusă de conservatorii Angelei Merkel.
"În Germania sunt văzut ca un critic al politicii externe şi de securitate idealiste, naive şi de stânga. (...) Pot să-mi imaginez o viaţă în afara serviciului public, de exemplu în politică sau afaceri", a afirmat el.
Remarcile lui Maassen ar putea relansa disputele în coaliţia guvernamentală de la Berlin, în contextul rezultatelor slabe obţinute de conservatori la o serie de alegeri locale, care au determinat-o pe Angela Merkel să anunţe că nu va mai candida pentru conducerea Uniunii Creştin-Democrate (CDU) şi au încurajat apelurile la destrămarea coaliţiei. Ministrul de interne Horst Seehofer - liderul CSU (Uniunea Creştin-Socială, aripa bavareză a CDU) şi cel care l-a "salvat" luna trecută pe Maassen oferindu-i postul de secretar de stat - se confruntă la rândul său cu apeluri pentru demisia din fruntea CSU, după pierderea majorităţii la alegerile din Bavaria
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News