Şeful partidului aflat la putere în Polonia denunţă "dominaţia" Germaniei în Europa

DefenseRomania Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Preşedintele partidului conservator naţionalist la putere în Polonia, Jaroslaw Kaczynski.
Preşedintele partidului conservator naţionalist la putere în Polonia, Jaroslaw Kaczynski.

Preşedintele partidului conservator naţionalist la putere în Polonia, Jaroslaw Kaczynski, a denunţat sâmbătă "dominaţia" Germaniei în Europa, acuzând-o că doreşte să realizeze prin metode paşnice "planurile pe care şi-a dorit cândva să le ducă la îndeplinire prin metode militare", notează AFP.

Jaroslaw Kaczynski, considerat omul forte şi principalul strateg al dreptei la putere, obişnuit să atace Germania şi Uniunea Europeană, a ţinut un discurs la Legnica, în sud-vestul ţării, în cadrul turneului său în provincie în vederea alegerilor legislative prevăzute în toamna anului 2023.

El a declarat, potrivit agenţiei de presă PAP, că puterea Europei constă în cea a naţiunilor sale şi, în mare măsură, în cea a statelor suverane.

El a denunţat "situaţia de dominaţie, o situaţie în care, prin metode paşnice, unul din statele europene, astăzi cel mai mare după Rusia, îşi realizează planurile pe care şi-a dorit cândva să le ducă la îndeplinire prin metode militare. Este o cale care duce la criză şi nefericire. Nu numai a Poloniei, ci şi a Europei. Şi, de asemenea, a acestei ţări, Germania", a spus Kaczynski.

În paralel cu retorica antigermană şi eurosceptică, despre care opoziţia poloneză crede că este cel puţin parţial legată de campania electorală, autorităţile poloneze au lansat recent o ofensivă diplomatică pentru a cere Germaniei reparaţii pentru cel de-Al Doilea Război Mondial, estimate de Varşovia la o mie trei sute de miliarde de euro.

Potrivit Germaniei, Polonia a renunţat la reparaţii de război în 1953 şi a confirmat în mai multe rânduri această renunţare.

În acest context, Varşovia a declinat la sfârşitul lui noiembrie propunerea germană de a-i trimite sistemul de apărare antiaeriană Patriot, după căderea, soldată cu victime, a unei rachete în Polonia. Guvernul polonez a sugerat ca Germania să transfere acest echipament în Ucraina, reaminteşte AFP. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel