Podoliak: Ucraina a pierdut între 10 și 13 mii de soldați / Von der Leyen: Peste 20.000 de civili au murit în urma agresiunii armate a Rusiei

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:

Ursula von der Leyen dă asigurări faptele îngrozitoare ale rușilor vor fi pedepsite.

„Rusia trebuie să plătească financiar pentru distrugerea pe care a comis-o”, spune șefa Comisiei Europene.

Peste 20.000 de civili din Ucraina au murit în urma agresiunii armate a Rusiei, a anunțat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pe Twitter.

În postarea inițială, von der Leyen arăta că peste 20.000 de civili și peste 100.000 de soldați ucraineni au murit în războiul cu Rusia.

Ulterior, cifrele pierderilor au fost eliminate din mesaj, iar Dana Spinanț, unul dintre responsabilii privind Comunicarea Politică a Comisiei Europene, a clarificat pe Twitter că pierderile de 100 de mii de militari, anunțate de von der Leyen, includ atât soldați ucraineni morți, cât și cei răniți. 

"Mulțumiri celor care au subliniat inexactitatea cifrelor din versiunea anterioară a acestui videoclip. Estimarea folosită din surse externe se referea la victime victime, adică atât uciși, cât și răniți, și a fost menită să arate brutalitatea Rusiei", a scris oficialul pe Twitter. 

 

Ucraina: pierderile sunt mai mici

 

Șeful Departamentului de Relații Publice al Forțelor Armate ale Ucrainei, Bohdan Senik, într-un comentariu către Ukrainska Pravda, a reamintit că datele privind pierderile militare ale Kievului nu sunt destinate publicității.

Totuși,  consilierul prezidențial Mikhailo Podoliak a declarat pentru o rețea de televiziune ucraineană, Kanal 24, că Forțele armate ale Ucrainei au pierdut până acum între 10.000 și 13.000 de soldați în războiul împotriva Rusiei.

„Avem cifre oficiale de la Statul Major, avem cifre oficiale de la comandamentul superior și se ridică la (între) 10.000 și 12.500 până la 13.000 de morți”, a declarat Podolyak pentru canalul Kanal 24, citat de Reuters.

„Suntem deschiși să vorbim despre numărul morților”, a adăugat el, spunând că au fost răniți mai mulți soldați decât au murit.

Bohdan Senik declarase anterior, privitor la cifrele anunțate de către șefa Comisiei: „Nu putem confirma această cifră, subliniem că pierderile armatei ucrainene sunt informații oficiale și fac obiectul unor restricții la publicare. În același timp, dacă ceea ce a anunțat șeful Comisiei Europene ne va permite să aducem statul agresor la justiție, nu putem decât să sprijinim acțiuni care vor contribui la pedepse legale pentru cei care au organizat genocidul împotriva poporului ucrainean”, a spus Șeful Departamentului de Relații Publice al Forțelor Armate ale Ucrainei. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel