Compania precizează că a fost selectată drept câştigătoare a licitaţiei internaţionale deschise, organizată de Ministerul Economiei şi Dezvoltării Durabile a Georgiei, pentru perimetrul II offshore, care acoperă o suprafaţă totală de 5.282 de kilometri pătraţi.
Perimetrul va fi concesionat oficial numai dacă negocierea unui contract de partajare a producţiei va fi finalizată cu succes. În acest caz, OMV Petrom va obţine drepturile de a desfăşura activităţi de explorare ţiţei şi gaze naturale în perimetrul II, amplasat în platoul continental şi în zona economică offshore a Georgiei din Marea Neagră, precizează reprezentanţii companiei.
,,Ne continuăm planurile de a ne extinde activităţile din upstream în regiunea Mării Negre. Aceasta este o altă etapă importantă, după semnarea unui contract pentru intrarea în licenţa de explorare Han Asparuh, în zona offshore a Bulgariei. Este o continuare firească a experienţei noastre de peste 40 de ani în apele româneşti ale Mării Negre", a declarat Peter Zeilinger, membru al Directoratului, responsabil pentru activitatea de Upstream, citat în comunicat, potrivit Agerpes.
Explorarea platoului continental românesc din Marea Neagră a început în anul 1969. Prima descoperire de hidrocarburi a avut loc în 1980, iar prima producţie în Marea Neagră a început în anul 1987. În prezent, OMV Petrom are operaţiuni de explorare, dezvoltare şi producţie în apele de mică adâncime (perimetrul Istria) şi operaţiuni de explorare în parteneriat cu ExxonMobil în apele de mare adâncime (Neptun Deep).
Producţia de ţiţei şi gaze din apele de mică adâncime (perimetrul Istria) este de circa 25.000 bep/zi. În 2019, a reprezentat circa 17% din producţia Grupului în România.
Vineri, Ambasada Georgiei a scris pe pagina de Facebook că OMV Petrom va începe operaţiuni de explorare ale zăcămintelor de petrol şi gaze din apele teritoriale georgiene din Marea Neagră, după ce a câştigat o licitaţie internaţională demarată de Agenţia de stat pentru petrol şi gaze din Georgia
,,Intrarea unui investitor nou, important şi bine cunoscut în Georgia confirmă că mediul de afaceri din ţară, inclusiv în domeniul extracţiei de gaze naturale şi ţiţei, este transparent, atractiv şi uşor de înţeles pentru giganţii mondiali", a declarat Natia Turnava, ministrul Economiei din Georgia, adăugând că firma care a câştigat licitaţia va începe forajele după studii seismice, potrivit Neftegaz.RU.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News