Securitate energetică | O nouă campanie de foraj în Marea Neagră. OMV investeşte 32 de milioane de euro

S.I. Catalin |
Data publicării:
Sursa Foto: Facebook OMV Petrom
Sursa Foto: Facebook OMV Petrom

OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, a iniţiat o nouă campanie de foraj offshore în ape de mică adâncime, în perimetrul Istria din Marea Neagră, a anunţat luni compania.

Publicitate

Primele operaţiuni de foraj au început la finalul lunii decembrie 2020 urmând ca, la începutul acestui an, să înceapă forajul celei de-a doua sonde. Investiţia aferentă acestei campanii este de aproximativ 32 de milioane de euro.

,,OMV Petrom are o prezenţă activă în Marea Neagră de peste patru decenii şi, de-a lungul acestei perioade, OMV Petrom şi-a demonstrat rolul important pe care îl are în dezvoltarea economică a României. Folosind soluţii tehnice moderne, căutăm în acest fel să deblocăm resurse suplimentare care pot compensa declinul producţiei interne din zăcămintele mature. Marea Neagră are o importanţă strategică pentru producţia de gaze a României: în prezent, circa 10% din consumul anual de gaze al ţării provine din această zonă", a declarat Chris Veit, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Upstream, potrivit Agerpres.

Cele două sonde de dezvoltare sunt forate la adâncimi de peste 2.500 de metri sub fundul mării, în ape cu o adâncime de aproximativ 60 de metri.

Potrivit sursei citate, această campanie de foraj completează seria proiectelor de investiţii pentru producţia offshore din apele de mică adâncime din Marea Neagră: peste 500 milioane de euro au fost investiţi între 2014 şi 2019, inclusiv pentru forarea a 16 noi sonde de explorare şi producţie şi sidetrack-uri, modernizarea instalaţiilor de producţie şi a sistemului de comprimare a gazelor.

Explorarea platoului continental românesc din Marea Neagră a fost demarată încă din anul 1969. Prima descoperire de hidrocarburi a avut loc în 1980, iar prima producţie pe mare a început în anul 1987. În prezent, OMV Petrom are operaţiuni de explorare, dezvoltare şi producţie în apele de mică adâncime (blocul Istria) şi operaţiuni de explorare în parteneriat cu ExxonMobil în apele de mare adâncime (Neptun Deep). Producţia de ţiţei şi gaze din apele de mică adâncime (blocul Istria) este de circa 25.000 bep/zi. În 2019, a reprezentat circa 17% din producţia Grupului în România.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de 55,4 milioane bep în 2019. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 798 benzinării, la sfârşitul lunii septembrie 2020, sub două branduri, OMV şi Petrom.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,011% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, deţine 20,639% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 6,997%, iar 21,353% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuţii de 30,4 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 - 2019.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. În perioada 2007-2019, compania a alocat aproximativ 66 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală. Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom şi-a anunţat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD, Grupul operativ pentru publicarea informaţiilor financiare referitoare la schimbările climatice) privind riscurile şi oportunităţile asociate schimbărilor climatice. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel