Securitate energetică | Gazprom a avertizat că va sista livrările de gaze către R.Moldova dacă aceasta nu-şi achită datoriile

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Societatea rusă Gazprom a avertizat sămbătă Republica Moldova că-i va sista livrarea gazelor începând din 1 decembrie dacă guvernul de la Chişinău nu plăteşte integral datoria acumulată pentru volumele de gaze contractate în septembrie şi octombrie, în timp ce negocierile dintre cele două părţi sunt în impas şi din cauza preţului cerut de societatea rusă pentru un nou contract, relatează mass-media de peste Prut şi agenţii internaţionale de presă.

"Datoria iniţială era de 433 de milioane de dolari, care ulterior din nerespectarea termenelor de achitare a crescut la 709 milioane de dolari. Cu toate acestea, autorităţile de la Chişinău nu vor să recunoască această datorie", a declarat purtătorul de cuvânt al Gazprom, Serghei Kuprianov, potrivit Agerpres.

''Dacă nu sunt achitate integral livrările de gaze şi, în consecinţă, nu va fi semnat un nou contract pentru perioada începând din 1 decembrie, atunci Gazprom va suspenda furnizarea gazelor'', a avertizat acesta. El a admis că situaţia din Republica Moldova este ''foarte complicată'', dar a estimat că ''vina revine în totalitate autorităţilor'' de la Chişinău care ''au provocat criza cu mâna lor''.

De asemenea, reprezentantul Gazprom a spus că nu înţelege de ce aceste autorităţi intenţionează să lichideze compania Moldova-Gaz, cea prin care au fost contractate livrările în prezent datorate de Chişinău.

Compania rusă i-a propus părţii moldovene o reducere cu 25% a preţului pentru livrările de la 1 decembrie dacă aceasta plăteşte integral datoria. Dar Chişinăul cere o reducere de 50% şi consideră că preţul de 790 de dolari mia de metri cubi din oferta Gazprom este prea mare. Republica Moldova nu poate accepta să plătească pentru gaze un preţ mai mare decât celelalte ţări din regiune, a declarat sâmbătă, la revenirea de la negocierile desfăşurate la Moscova, ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.

În acest context, care coincide cu criza de pe piaţa energetică europeană, premierul Natalia Gavriliţă a anunţat că guvernul său negociază achiziţii de gaze din Ucraina, România şi Polonia.

Republica Moldova a instituit starea de alertă în sectorul energetic, stabilind un set de măsuri, printre care utilizarea păcurii pentru producerea energiei electrice şi termice, dar şi pregătirea unor măsuri compensatorii pentru consumatorii de gaze.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel