Totodată, industria nucleară din România are o contribuţie anuală de 5,7 miliarde euro la PIB naţional, fiind o forţă de creştere sectorială, dezvoltare a educaţiei, cercetare şi inovaţie nucleară.
"În conformitate cu obiectivele europene privind decarbonizarea, România este ferm angajată în dezvoltarea programul nuclear, cu avantaje clare atât din punct de vedere al decarbonizării, deoarece existenţa a 4 unităţi operaţionale va conduce la evitarea eliberării în atmosferă a 20 de milioane de tone de CO2 în fiecare an, cât şi din punct de vedere al impactului social şi economic. Industria nucleară din România este una matură, cu experienţă şi cunoştinţe extinse. Considerăm că întâlnirea a fost o continuare firească a Memorandumului de Înţelegere încheiat în luna octombrie a anului trecut între ROMATOM şi Institutul de Energie Nucleară din Statele Unite, având încredere că o cooperare nord-atlantică reprezintă soluţia optimă", a declarat Teodor Chirica, preşedinte onorific ROMATOM, precizează Agerpres.
Potrivit acestuia, consolidarea cooperării cu partenerii din SUA şi Canada, în acelaşi timp menţinând prezenţa europeană, este un semnal pozitiv pentru continuarea programului nuclear din România prin finalizarea Unităţilor 3 şi 4 ale CNE Cernavodă, retehnologizarea Unităţii 1 a CNE Cernavodă şi alte proiecte precum dezvoltarea tehnologiei Reactoarelor Mici Modulare.
În contextul vizitei de lucru oficiale a Departamentului de Energie al SUA în România, companiile membre ale Forumului Atomic Român (ROMATOM) şi ale Asociaţiei Române pentru Echipamente Sub Presiune (ARPE) s-au întâlnit cu societăţi din Statele Unite şi Canada specializate în domeniul nuclear, pe data de 3 august 2021.
"Scopul vizitei de lucru oficiale este de a continua şi consolida legăturile cu industria nucleară şi factorii decizionali din România, în cadrul Acordului Interguvernamental încheiat la Washington DC în octombrie 2020, care a fost recent ratificat de Guvernul României. Acordul de cooperare include dezvoltarea proiectului Unităţilor 3 şi 4 ale CNE Cernavodă, proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 şi alte potenţiale proiecte nucleare civile", se mai spune în comunicat.
Astfel, 30 de companii din România specializate pe servicii, lucrări şi echipamente pentru industria nucleară s-au întâlnit cu societăţi din Statele Unite şi Canada, precum şi cu reprezentanţi ai Departamentului de Energie al SUA în cadrul unui eveniment care a durat o zi şi care a inclus vizite, prezentări şi întâlniri B2B menite să consolideze cooperarea dintre industriile nucleare din România şi SUA.
"Industria nucleară din România apreciază oportunitatea de a se implica în discuţii bilaterale cu partenerii noştri din Statele Unite şi Canada şi este încrezătoare în standardul ridicat de calitate şi eficienţă pe care parteneriatul îl va aduce în implementarea viitoarelor proiecte nucleare din România. ROMATOM a evaluat capacitatea industriei nucleare din România de a contribui la proiectul Unităţilor 3 şi 4 ale CNE Cernavodă la 25% - 40% din contractul de Inginerie, Procurare, Construcţii şi Punere în funcţiune. Ne bazăm pe expertiza forţei de lucru calificate, experienţa dobândită în realizarea Unităţilor în operare de la Cernavodă şi cei 25 de ani de funcţionare sigură şi eficientă a CNE Cernavodă pentru a ne dezvolta şi extinde abilităţile şi cunoştinţele în cadrul angajamentului nostru de a implementa proiecte nucleare în România şi în alte ţări, astfel contribuind la îndeplinirea obiectivelor privind decarbonizarea şi obţinerea creşterii economice în ţara noastră", a afirmat Lucian Rusu, preşedintele ROMATOM.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News