Securitate energetică | Bulgaria renunţă la construirea centralei nucleare de la Belene

S.I. Catalin |
Data publicării:

Guvernul bulgar a decis miercuri să dea prioritate construirii unui nou reactor la actuala centrală nucleară de la Kozlodui, abandonând de facto proiectul celei de-a doua centrale nucleare la Belene, transmite AFP.

Publicitate

Un nou reactor nuclear ar putea fi gata la Kozlodui peste 10 ani, prin utilizarea echipamentelor care au fost livrate deja de partea rusă pentru centrala de la Belene, a anunţat ministrul bulgar al Energiei, Temenuzka Petkova. "Toate condiţiile tehnice sunt îndeplinite", a apreciat Petkova, potrivit Agerpres.

La centrala de la Kozlodui încă sunt operaţionale două reactoare nucleare de producţie sovietică, unităţile 5 şi 6, date în exploatare în anii 1987 şi 1991. Unităţile 1,2, 3 şi 4 au fost închise între 1998 şi 2006 la cererea Bruxelles-ului, care a făcut din asta una dintre condiţiile pentru aderarea Bulgariei la UE.

 

Sofia a ales propunerea americană vizând o "soluţie hibridă"



Pentru construcţia noului rector de la Kozlodui, Guvernul de la Sofia a ales propunerea americană vizând o "soluţie hibridă", care ar combina echipamentele ruseşti care au fost deja furnizate pentru centrala de la Belene cu tehnologiile companiei americane Westinghouse.

,,Acesta este un proiect de infrastructură extrem de important care asigură securitatea naţională, securitatea şi diversificarea energetică. În plus, vom utiliza echipamentele pentru centrala de la Belene care au fost deja plătite de stat şi contribuabili", a spus premierul bulgar Boiko Borisov.

În decembrie anul trecut, SUA i-au propus Bulgariei să renunţe la construcţia celei de a două centrale nucleare în ţară, în condiţiile în care acest proiect, aflat la Belene, bate pasul pe loc de ani de zile,

Bulgaria a anulat proiectul Belene, în lipsa unor investitori străini

 

În 2008, compania rusă Atomstroyexport şi compania energetică de stat din Bulgaria (NEK) au semnat un contract pentru designul, construcţia şi instalarea a două unităţi la o centrală nucleară ce urma să fie amplasată la Belene, pe Dunăre. Însă, în 2012, Bulgaria a anulat proiectul Belene, în lipsa unor investitori străini, la care s-au adăugat presiunile Bruxellesului şi Washingtonului de a limita dependenţa energetică a ţării faţă de Rusia.

Bulgaria a cheltuit deja circa 1,8 miliarde de dolari pentru acest proiect până în anul 2012, când guvernul de atunci, condus tot de Boiko Borisov, a decis suspendarea lucrărilor. Situl şi facilităţile instalate - achiziţionate din Rusia - au fost totuşi conservate şi întreţinute în acest timp.

Centrala de la Kozlodui produce aproximativ 30% din energia electrică din Bulgaria. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel