În cadrul unei convorbiri telefonice, şeful diplomaţiei americane "l-a încurajat pe preşedintele Saied să respecte principiile democratice şi drepturile omului care stau la baza guvernării în Tunisia", a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, transmite Agerpres.
Preşedintele tunisian Kais Saied a anunţat duminică seară ca îngheaţă activităţile parlamentului şi îl demite din funcţie pe şeful guvernului, Hichem Mechichi, după o zi de manifestaţii împotriva conducătorilor tunisieni, notează AFP.
La scurt timp după acest anunţ, pe străzile Tunisului au răsunat claxoane.
Anunţul a fost urmarea manifestaţiilor care au avut loc duminică în mai multe oraşe din ţară, în pofida prezenţei numeroase a poliţiei pentru a limita deplasările. Protestatarii au cerut în special "dizolvarea parlamentului".
Kais Saied şi-a făcut cunoscute deciziile după o reuniune de urgenţă la palatul prezidenţial, în contextul în care Tunisia se confruntă cu un vârf al pandemiei de coronavirus şi o profundă criză politică care îl opune pe şeful statului principalului partid parlamentar, Ennahdha.
"Constituţia nu permite dizolvarea parlamentului, dar permite îngheţarea activităţilor sale", a declarat el, bazându-se pe articolul 80 care permite acest tip de măsură în caz de "pericol iminent".
Kais Saied a informat că preia puterea executivă, cu "ajutorul guvernului", care va fi condus de un nou şef numit de preşedintele ţării.
În plus, el a anunţat că ridică imunitatea parlamentară a deputaţilor.
Mai multe mii de tunisieni au manifestat duminică împotriva conducătorilor lor, în special contra formaţiunii islamiste Ennahdha.
Ei au scandat în special sloganuri ostile acestei formaţiuni şi prim-ministrului pe care îl susţine, Hichem Mechichi, strigând că "poporul doreşte dizolvarea parlamentului".
Apelurile la manifestaţii pe 25 iulie, ziua proclamării republicii, circulau de câteva zile pe Facebook, provenind de la grupuri neidentificate.
Acestea au cerut, printre altele, schimbarea Constituţiei şi o perioadă de tranziţie care să lase un loc important armatei, menţinându-l în acelaşi timp pe preşedintele Saied în fruntea statului.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News