Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a ajuns astăzi în România

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Secretarul american al apărării, Lloyd J. Austin III, a ajuns astăzi la București, mâine urmând să aibă întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis şi ministrul apărării naţionale Nicolae Ionel Ciucă, după care va vizita baza militară „Mihail Kogălniceanu”.

Ministrul Nicolae Ciucă a declarat, conform Agerpres, că vizita vine “să concretizeze rolul pe care ţara noastră îl joacă în interiorul Alianţei şi în regiune”, fiind și o confirmare a nevoii de "a continua implicarea solidă în ceea ce priveşte conceptul NATO pe linia întăririi apărării şi descurajării pe Flancul estic".

Oficialii americani consideră că România este “un aliat model”, iar secretarul apărării va arăta aprecierea și recunoașterea Americii pentru aceasta, informează un comunicat al Pentagonului.

Vizita face parte dintr-un turneu care a mai cuprins Georgia și Ucraina și are loc înainte de participarea secretarului apărării la reuniunea miniştrilor apărării ai NATO, de la Bruxelles.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel