Sea Shield 19: 20 de nave, la cel mai mare exerciţiu NATO în Marea Neagră

Mihai Ciobanu |
Data publicării:
Fregata
Fregata

Cel mai mare exerciţiu NATO din Marea Neagră, "Sea Shield 19", se desfăşoară în perioada 5-13 aprilie.  

"Sea Shield 19" - cel mai mare exerciţiu NATO din Marea Neagră, care are loc în perioada 5-13 aprilie, reuneşte 20 de nave militare din şase ţări, precum şi aproximativ 2.200 de militari care vor exersa proceduri întrunite de luptă împotriva ameninţărilor subacvatice, de suprafaţă şi aeriene, adaptate la tipologia ameninţărilor de securitate din regiunea Mării Negre. 

Navele militare străine urmează să intre în portul Constanţa pe 6 aprilie, data la care este planificată să se desfăşoare deschiderea oficială a Exerciţiului 'Sea Shield 19', la Terminalul de Pasageri, în prezenţa şefului Statului Major al Forţelor Navale, viceamiralul Alexandru Mîrşu. 

Pe timpul celor două zile de escală în port sunt programate vizite oficiale, dar şi şedinţe de discutare a detaliilor organizatorice pentru secvenţele planificate pe mare. Toate navele participante vor ieşi pe mare luni, 8 aprilie, pentru o săptămână în care îşi vor sincroniza toate eforturile în vederea îndeplinirii obiectivelor Exerciţiului multinaţional "Sea Shield 19". 

Participă 14 nave militare româneşti



"Forţele Navale Române organizează, în perioada 5-13 aprilie 2019, cel mai mare exerciţiu multinaţional naval, în apele teritoriale ale României şi în apele internaţionale ale Mării Negre. La exerciţiul din acest an participă 14 nave militare româneşti şi şase nave militare din Bulgaria, Canada, Grecia, Olanda şi Turcia, cu un total de aproximativ 2.200 de militari", a informat un comunicat al Statului Major al Forţelor Navale Române. 

Scenariul exerciţiului este fictiv şi urmăreşte planificarea şi executarea unei Operaţii de Răspuns la Criză (CRO) sub mandatul unei Rezoluţii a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (UNSC), în contextul unui mediu de securitate caracterizat prin ameninţări simetrice şi asimetrice. 

"Forţele Navale Române, în calitate de gazdă, implică o structură impresionantă de forţe în desfăşurarea Exerciţiului. Sub conducerea şi coordonarea Comandamentului Flotei vor fi două fregate, două corvete, două dragoare de mine, două nave purtătoare de rachete, două nave maritime pentru scafandri de luptă, trei remorchere maritime, un detaşament de scafandri EOD (specializaţi în lupta împotriva ameninţărilor subacvatice), două detaşamente mobile de lansare rachete şi alte nave de sprijin, precum şi structurile specializate distincte, Brigada 243 Radioelectronică şi Observare, Direcţia Hidrografică Maritimă, Centrul 110 Comunicaţii şi Informatică, Centrul pentru Tehnologia Informaţiei şi Apărare Cibernetică, care vor asigura suportul specific, de la ţărm", se arată în comunicat. 

Forţele Aeriene susţin acţiunea



Forţele Aeriene Române asigură secvenţele de luptă împotriva ameninţărilor aeriene cu aeronave MIG 21 LanceR şi F-16, iar forţele navale ale Statelor Unite şi ale Turciei vor acţiona cu două aeronave de patrulare maritimă. Forţele Terestre Române participă la exerciţiu cu un detaşament din compunerea Brigăzii 9 "Mărăşeşti" pentru protecţia căilor de comunicaţii terestre şi a portului Constanţa. 

"Comandamentul Maritim Aliat al NATO (MARCOM) a desemnat să participe la Exerciţiul 'Sea Shield 19' Gruparea Navală Permanentă (SNMG-2), care operează în Marea Neagră, începând cu 28 martie 2019, având în compunere nave din Bulgaria, Canada, Olanda, România şi Turcia. În plus, Grecia şi Bulgaria sunt reprezentate la exerciţiu de câte o navă de luptă", a mai precizat comunicatul Forţelor Navale. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel