Scenariul unor foști oficiali americani: China ar cuceri Taiwanul în trei zile, în timp ce SUA ar fi paralizate de tentative diplomatice

Avioane J-15 pe portavionul chinez Liaoning, sursă foto: Ministerul Apărării din China
Avioane J-15 pe portavionul chinez Liaoning, sursă foto: Ministerul Apărării din China

Doi foști înalți oficiali americani au publicat un scenariu despre o posibilă invazie a Chinei în Taiwan și repercusiunile în cazul în care SUA nu se pregătește să contracareze Beijingul.

Este vorba de amiralul (r.) american James Winnefeld Jr. și Michael Morell, care a ocupat de două ori funcția de director CIA în cadrul administrației Obama. Cei doi au publicat în U.S. Naval Institute un amplu material care ia în calcul scenariul în care China ar invada Taiwanul.

Potrivit acestora, „acțiunea” se petrece în ianuarie 2021, pe fondul unei disperări a Partidului Comunist Chinez, cauzată de criza Covid-19, prăbușirea economiei și a sancțiunilor americane.

În cadrul scenariului prezentat de cei doi, în timp ce SUA ar fi „ocupate” cu o posibilă schimbare la Casa Albă și confrunate cu dispute politice interne, China ar putea cuceri Taiwanul în doar trei zile. Iar în tot acest timp, Washingtonul ar fi paralizat apelând la soluții pașnice pe calea diplomației.

 

Cum ar acționa China în invadarea Taiwanului, potrivit scenariului

 

În conformitate cu scenariul celor doi, Beijingul ar trimite un ultimatul Taiwanului căruia i-ar solicita capitularea imediată în caz contrar s-ar confrunta cu o invazie. În tot acest timp, spionii chinezi infiltrați în insulă și forțele speciale ale Chinei ar pune controlul pe instalațiile cheie din Taiwan, în timp ce atacurile cibernetice ale Beijingului ar perturba rețeaua de electricitate din insulă. 

Ulterior invaziei, submarinele chineze efectuează o blocadă a insulei în așteptarea răspunsului ultimatumului de către Taipei. În tot acest timp, forțele Armatei de Eliberare a Poporului pornesc o ofensivă militară împotriva Taiwanului. Concomitent, acțiunea militară e dublată de o ofensivă diplomatică pentru a neutraliza o posibilă intervenție occidentală. Propaganda ar utiliza rețelele de socializare pentru a induce occidentalilor ideea că Taiwanul nu merită riscul unui conflict militar iar statelor din estul Asiei li s-ar aminti că depinde de „bunăvoința conducerii” Beijingului.  În general, China ar recurge la amenințări economice împotriva celorlalte state, prin retragerea investițiilor, se arată în scenariul citat.

2. Armata de ... (armata_china_jpg_88810700.jpeg)

Foto: Armata de Eliberare a Poporului, în timpul unor exerciții militare. Sursă foto: Ministerul Apărării din China

Potrivit celor doi, pe măsură ce Pentagonul s-ar pregăti să trimită trupe în regiune, oficialii americani și-ar putea ridica problema că în cazul în care nu vor răspunde militar prestigiul Washigtonului ar avea de suferit, însă efortul și prețul eliberării Taiwanului ar fi unul uriaș. Cu SUA indecise, intervenția militară întârziată și apelând la calea diplomatică, forțele Taiwanului nu ar putea opune rezistență. Taiwanul capitulează și un nou guvern pro-Beijing preia puterea. Cam acesta este scenariul prezentat de cei doi foști înalți oficiali americani.

 

Doar un scenariu 'fatalist'? Argumente care demontează ipoteza celor doi oficiali

 

Jurnalistul militar Michael Peck, expert în domeniul apărării, subliniază însă în analiza sa pentru Forbes, caracterul fatalist și mai puțin predictibil al scenariului prezentat de cei doi. 

Peck scrie că în cronologia prezentată de oficialii americani, China face totul ca la carte, Taiwanul e prezentat în contradicție cu partea chineză și incapabil din punct de vedere militar, în timp ce Washingtonul ar fi mult mai interesat de problemele interne politice. Însă „orice general chinez care militează pentru invadarea Taiwanului și riscă astfel un război cu SUA ar trebui să fie arestat pentru incompetență”, e de părere Peck.

Expertul militar aduce argumente în defavoarea acestui scenariu. Mai concret, SUA au în zonă o prezență militară suficientă pentru a descuraja China să acționeze și să invadeze insula. Și nu doar în problema Taiwanului. În întreaga regiune.

În plus, Peck nu are nicio urmă de îndoială că clasa politică americană are suficientă putere de convingere asupra Chinei, căreia i-ar transmite ferm că nu ar avea nicio ezitare să folosească puterea militară în cazul în care situația o impune.

Taiwanul și China s-au despărțit în 1949, când forțele naționaliste conduse de Chiang Kai-Shek au fost nevoite să se retragă pe insula Taiwan, în urma înfrângerii în fața forțelor comuniste conduse de Mao. Astfel, aproape de sfârșitul războiului civil chinez din 1949, Partidul Comunist Chinez a înființat Republica Populară Chineză, răsturnând guvernul naționalist pe continentul chinez.

De atunci, atât Taiwanul cât și China susțin că sunt reprezentanții adevăratului stat chinez.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel