Scenariu de atac asupra României. Maior a prezentat procesul decizional

Flaviu Predescu |
Data publicării:

George Maior a prezentat procesul decizional în situații de criză în cadrul unui scenariu de atac asupra României.

Ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior a fost invitat principal la cel de-al 7-lea Simpozion anual pentru securitate şi apărare. Evenimentul a fost organizat, miercuri, 13 iunie 2018, de către Delegația Uniunii Europene în SUA, în parteneriat cu Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale (CSIS) şi a beneficiat de participarea unor senatori americani, oficiali ai Departamentului Apărării din SUA, miniştri din state membre UE, oficiali UE, reprezentanţi ai corpului diplomatic şi ai institutelor de analiză din Washington.

Maior a participat la sesiunea cu titlul „U.S., EU, and NATO Reaction to Russian Hybrid Activity" care a fost modelată pe forma unui scenariu interactiv construit în jurul unui stat membru NATO şi UE din sud-estul Europei, supus ameninţării hibride ruse. Scenariul de lucru a vizat o succesiune de evenimente – atac cibernetic asupra sistemului financiar naţional, atac asupra infrastructurii energetice critice, exerciţii militare de amploare în apropierea teritoriului naţional – iar prezentarea ambasadorului României a ilustrat procesul decizional în situaţii de criză la nivel naţional, în cadru bilateral şi în interiorul NATO şi UE.

Ca urmare a provocărilor şi ameninţărilor constante din ultimii ani, apărute în regiunea extinsă a Mării Negre, România a dezvoltat capacităţi şi instrumente naţionale pentru a creşte rezilienţa în flancul sud-estic al NATO şi UE. De asemenea, mecanismele de consultări şi dialog stabilite de România împreună cu aliaţii şi partenerii din NATO şi UE permit o evaluare cuprinzătoare a situaţiei de securitate din regiune, care să conducă la cele mai bune decizii colective de contracarare a ameninţărilor" a declarat ambasadorul român. În acelaşi timp, ambasadorul George Maior a subliniat necesitatea reafirmării solidarităţii la nivelul NATO şi UE, ca modalitate de descurajare a provocărilor actuale, indiferent dacă acestea survin în sfera armamentelor convenţionale sau decurg din acţiuni hibride.

Alături de ambasadorul României, în cadrul sesiunii a mai intervenit şi Frank Cilluffo, directorul Centrului pentru Securitate Cibernetică şi Naţională din cadrul Universităţii George Washington. Expertul american a remarcat eforturile României la nivelul serviciilor de informaţii şi resursele investite în asigurarea rezilienţei faţă de noile categorii de ameninţări din zone cibernetică. A mai precizat că reuşitele româneşti plasează ţara noastră printre partenerii privilegiaţi de dialog şi cooperare ai SUA în domeniul securităţii şi al schimbului de informaţii.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel