Şapte soldaţi din misiunea ONU în R.D. Congo au fost ucişi

DefenseRomania Team |
Data publicării:

Şapte soldaţi ("Căşti Albastre") din misiunea ONU în R.D. Congo au fost ucişi, iar alţi zece au fost răniţi într-o operaţiune militară comună cu trupele acestui stat contra rebelilor din estul ţării, a anunţat joi ONU, citată de AFP.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat, într-un comunicat, "uciderea a şase Căşti Albastre malawite şi a unui soldat tanzanian din Misiunea Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru stabilizare în Republica Democratică Congo (MONUSCO)".

,,Informaţiile iniţiale arată că alte 10 Căşti Albastre au fost rănite, iar un alt soldat este dat dispărut", a declarat Stephane Dujarric, purtător de cuvânt al ONU, adăugând că mai mulţi militari congolezi au fost de asemenea ucişi sau răniţi în timpul unei ofensive desfăşurate miercuri împotriva rebelilor din Forţele Democratice Aliate (ADF).

MONUSCO, misiunea ONU de menţinere a păcii, numără circa 17.000 de militari.

ONU are desfăşurată din 1999 o misiune pe teren în RDC, pentru a contribui la stabilizarea acestei ţări, aflată într-un fragil proces de pace după un al doilea război între anii 1998-2003.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel