Publicitate
În primul rând, în Regiunea Mării Negre a fost organizată o nouă misiune de tip ISR (Intelligence, Surveillance, Reconnaissance) a Forțelor Aeriene Regale din Marea Britanie. La aceasta a participat un avion de cercetare radioelectronică de tip RC-135W Rivet Joint, care a decolat de la Baza Aeriană Waddington. Aeronava, cu numărul de înregistrare ZZ664 și indicativul radio RRR7204, a evoluat deasupra apelor neutre ale Mării Negre, într-un raion maritim situat la vest de Varna și la sud de Sevastopol.
Conform procedurilor instituite de partea britanică în urma incidentului de la sfârșitul lunii septembrie, când un avion de vânătoare rusesc Su-27 ar fi lansat o rachetă în proximitatea unei aeronave a Forțelor Aeriene Regale, avionul RC-135W a fost escortat deasupra Mării Negre de două avioane de vânătoare Eurofighter Typhoon FGR.4.
Acestea din urmă au decolat de la Baza Aeriană Akrotiri din Cipru și au întrebuințat indicativele radio Psycho61/62. În zona litoralului României, avioanele de vânătoare britanice au fost realimentate în aer de un avion-cisternă Airbus KC.2, cu numărul de înregistrare ZZ343, care a venit în regiune tot din Cipru.
Pe lângă britanici, aviația militară din SUA și Italia au fost prezente în spațiul aerian al României
Pe lângă mijloacele aeriene britanice, în estul României a zburat și un avion american de cercetare radioelectronică de tip RC-135W Rivet Joint. Acesta a avut numărul de înregistrare 62-4138 și indicativul radio JAKE11. Aeronava a decolat de la Baza Aeriană Mildenhall din Marea Britanie și, anterior, a evoluat și în spațiul aerian al Poloniei, la frontiera cu Ucraina.
De asemenea, de-a lungul litoralului românesc de la Marea Neagră a efectuat mai multe treceri și un avion italian de tip Gulfstream G550 AEW. Aeronava, care a decolat de la Roma, a avut numărul de înregistrare MM62303 și a utilizat indicativul radio PERSEO71.
Nu în ultimul rând, la frontierele României cu Republica Moldova și Ucraina a evoluat și un avion american de tip Bombardier CL-60 ARTEMIS. Aeronava, cu numărul de înregistrare N488CR și indicativul radio BRIO68, a decolat de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu.
Trebuie precizat faptul că, simultan cu aeronavele din România, în flancul estic al NATO au mai zburat o serie de mijloace aeriene ale Alianței, care s-au aflat în spațiul aerian al Poloniei. Pe lângă avionul american RC-135W menționat mai sus (JAKE11), la frontierele cu Republica Belarus și Ucraina au mai zburat un avion de tip E-3A Sentry (NATO01) din cadrul NATO și un avion american E-8C Joint Stars (REDEYE6). Acțiunile acestora au fost susținute de trei avioane-cisternă de tip KC-135R Stratotanker aparținând Forțelor Aeriene ale SUA.
În ziua anterioară, pe 03 noiembrie, deasupra apelor neutre ale Mării Negre și în partea de est a României au zburat două drone ale SUA și NATO de tip RQ-4B Global Hawk (FORTE11) și RQ-4D Phoenix, precum și un avion EP-3E Aries II din cadrul Forțelor Aeriene americane.
Activitățile intense de cercetare aeriană desfășurate în proximitatea Ucrainei, Republicii Belarus și Federației Ruse au ca obiectiv determinarea locației și activităților desfășurate de forțele și mijloacele rusești în zona operației militare speciale de pe teritoriul ucrainean. Datele obținute sunt utilizate la nivelul NATO și al statelor membre, dar sunt transmise și părții ucrainene, pentru contracararea forțelor invadatoare.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News