Salome Zurabişvili, președinta Georgiei: „Înainte de România au fost Moldova și Georgia”. Rusia bate la porți

Darius Muresan |
Data publicării:
Proteste violente în Georgia după ce Guvernul a suspendat parcursul pro-european al țării. Foto: Agerpres
Proteste violente în Georgia după ce Guvernul a suspendat parcursul pro-european al țării. Foto: Agerpres

Demonstraţiile masive din Georgia sunt rezultatul unei fraude electorale masive, urmată de o încercare a celor de la guvernare de a folosi aceste alegeri falsificate pentru a deturna atenţia de la Uniunea Europeană, a scris marţi pe X preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, făcând o paralelă cu situaţia din România, unde au avut loc cele mai recente alegeri din regiune, precum şi cu cele din Republica Moldova.

"Înainte de România au fost Moldova (salvată de diaspora sa) şi Georgia", a scris Zurabişvili.

Luni, mii de manifestanţi s-au adunat la Tbilisi, capitala georgiană, pentru a cincea zi a unei mobilizări de amploare împotriva politicii guvernului, acuzat de derivă autoritară şi de simpatii proruse. Protestele sunt un răspuns la suspendarea până în 2028 de către Partidul Visul Georgian, la putere din 2012, a negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană - obiectiv înscris în Constituţia acestei foste republici sovietice.

În acest context, preşedinta Georgiei a redistribuit pe contul său o postare a deputatului francez Frédéric Petit, despre "destabilizarea electorală din România".

"Faptul că puteri străine se amestecă în alegeri prin exploatarea de ferme de troli şi prin creşterea numărului de abonaţi ai unui candidat, astfel încât acesta să fie mai sus în algoritmi şi mai vizibil pe ecranele utilizatorilor, reprezintă un pericol real pentru democraţiile noastre şi pentru liberul arbitru al oamenilor", a scris Petit, citat de Agerpres, reprezentant al diasporei franceze pentru Germania, Europa Centrală şi Balcani şi membru al Comisiei pentru afaceri externe din camera inferioară a parlamentului Franţei, referindu-se la campania desfăşurată de TikTok de Călin Georgescu, un candidat "necunoscut", care a câştigat primul tur al prezidenţialelor şi va intra în turul al doilea.

Potrivit politicianului francez, "aceste reţele şi aceste sunt surse de fragilitate democratică. Ele întunecă şi tulbură conştiinţa cetăţenilor, în timp ce democraţia se bazează în primul rând pe cetăţeni informaţi şi responsabili".

"Acum s-a dovedit că Tik Tok nu şi-a respectat angajamentele faţă de legislaţia românească şi europeană şi a participat din plin la promovarea unui mesaj de sfidare a statului român şi a instituţiilor democratice, precum şi a unui discurs extrem de favorabil imperialismului Moscovei". "Trebuie să reacţionăm nu numai la interferenţele străine, ci şi la abrutizarea pe care comunicarea politică o impune în timpul campaniilor", a mai comentat Frédéric Petit.

Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorului din Parlamentul European (PE) audiază marţi doi reprezentanţi ai TikTok asupra modului în care această companie aplică regulile digitale ale UE, în contextul alegerilor desfăşurate recent în Europa. 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel