Saga MiG-29 slovace s-a încheiat. Slovacia va opri la sol avioanele și a confirmat că le va transfera Ucrainei

Ionel Copcea |
Data publicării:

În cadrul unui interviu acordat postului local de televiziune RTVS, ministrul slovac al apărării, Yaroslav Nagy, a declarat, pe 13.08.2022, că Bratislava intenționează să transfere avioanele de vânătoare de tip MiG-29AS către Ucraina.

Potrivit precizărilor acestuia, până la sfârșitul lunii august, avioanele de vânătoare vor fi scoase din serviciu, după care vor fi livrate părții ucrainene. Acesta nu a menționat numărul de avioane care urmează să fie transferate la Kiev.

După anumite date, Forțele Aeriene ale Slovaciei dispun de 12 avioane de vânătoare de tip MiG-29, din care două aeronave sunt de antrenament.

În același timp, nici starea avioanelor nu este cunoscută. Există informații care spun că cel puțin jumătate sunt pregătite pentru luptă.

Pentru protejarea spațiului aerian al țării, Bratislava mizează pe ajutorul Cehiei și Poloniei, cu care negociază de câteva luni. Cehia este dotată cu avioane de vânătoare JAS-39C Gripen, iar Polonia folosește aeronave F-16C.

 

Slovacia speră ca va primi mai rapid avioanele F-16 Viper pe care le-a achiziționat din SUA

 

Comentariul autorului: La fel ca și în cazul sistemelor de rachete antiaeriene de tip S-300 livrate anterior din Slovacia în Ucraina și despre care nu se mai știe nimic, probabil că nici avioanele MiG-29 nu vor fi foarte utile părții ucrainene.

În ultima perioadă, Rusia a anunțat din nou că deține controlul spațiul aerian din zonele de desfășurare a „operației militare speciale” și că în fiecare zi sunt doborâte de la sol sau din aer avioane, elicoptere și drone ale armatei ucrainene.

Pentru Slovacia însă, predarea aeronavelor către Ucraina va însemna o oportunitate de a scăpa de vechile avioane sovietice, care consumă 70% din bugetul Forțelor Aeriene. În plus, slovacii ar putea solicita SUA să grăbească furnizarea a 14 avioane de vânătoare de tip F-16.

Un astfel de acord între Bratislava și Washington există deja, dar termenii nu au fost încă stabiliți.

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Citite săptămâna aceasta

Parteneri






CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel