Publicitate
Negociatorul-şef palestinian Saëb Erekat a acuzat SUA de rea-credinţă şi a afirmat că premierul israelian Benjamin Netanyahu nu doreşte să negocieze, spre deosebire de preşedintele palestinian Mahmoud Abbas. Preşedintele rus Vladimir Putin 'i-a propus lui Netanyahu de a se întâlni cu Abu Mazen (numele de război al lui Mahmoud Abbas) la finalul Cupei Mondiale de la Moscova (în iulie) şi Netanyahu a refuzat', în timp ce preşedintele palestinian 'a acceptat', a declarat Erekat.
'Şi apoi avem declaraţii din partea Casei Albe spunând că palestinienii vor continua să fie pedepsiţi până când' nu vor reveni la masa negocierilor', a mai spus oficialul palestinian, întrebându-se:'La care masă de negocieri?'
Administraţia americană a anunţat vineri că ea nu va mai finanţa Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), la o săptămână după ce a suspendat un ajutor de peste 200 milioane de dolari (170 de milioane de euro) pentru palestinieni. Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că a luat această decizie pentru a-i forţa pe palestinieni să negocieze. 'SUA plătesc sume enorme. Eu spun:'Veţi avea bani, dar nu vă vom plăti înainte de a încheia un acord. Dacă nu ajungem la un acord, nu vă dăm bani', a declarat el în faţa liderilor unor organizaţii evreieşti din Washington. 'Este lipsit de respect când oamenii nu vin la masa (negocierilor)', a remarcat Trump.
Statutul Orașului Sfânt, cea mai spinoasă problemă
Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP) a rupt toate contactele cu Washingtonul după recunoaşterea de către Donald Trump a Ierusalimului drept capitală a Israelului la începutul lunii decembrie, iar, în prezent, neagă orice rol de mediator în procesul de pace pentru SUA. Statutul Oraşului Sfânt este una dintre cele mai spinoase probleme ale conflictului israeliano-palestinian, palestinienii dorind ca Ierusalimul de Est să devină capitala statului lor. Potrivit lui Erekat, decizia americană se îndepărtează de promisiunea făcută de Washington în mai 2017 lui Mahmoud Abbas de a nu lua nicio măsură radicală timp de 12 luni pentru a încuraja negocierile de pace. Politica administraţiei Trump slăbeşte poziţia moderaţilor, încurajându-i în schimb pe radicalii din Orientul Mijlociu, a declarat negociatorul palestinian. 'Dacă arta negocierilor lor este de a ne pune într-o poziţie în care nu avem nimic de pierdut, cred că au reuşit', şi-a exprimat el regretul. AGERPRES/(AS - editor: Lilia Traci)
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News