S-a încheiat cea mai mare expoziție de apărare din Europa. Marele absent: Tehnica militară a Israelului

Cătălin Costea |
Data publicării:
EUROSATORY 2024 este un eveniment global dedicat apărării și securității, care va avea loc în perioada 17-21 iunie 2024 la Paris. Acesta are loc o dată la doi ani și oferă o oportunitate unică de a întâlni producători și start-up-uri din întreaga lume, îm
EUROSATORY 2024 este un eveniment global dedicat apărării și securității, care va avea loc în perioada 17-21 iunie 2024 la Paris. Acesta are loc o dată la doi ani și oferă o oportunitate unică de a întâlni producători și start-up-uri din întreaga lume, împreună cu actori publici și privați de pe piața de apărare și securitate. Sursa foto: Site web EUROSATORY.

Decizia Ministerului francez al Apărării de a interzice companiilor israeliene să participe la expoziția bienală de apărare Eurosatory, de la Paris - în urma condiționării președintelui Emmanuel Macron privind „încetarea imediată a focului” în Gaza - a fost deopotrivă criticată și salutată de diferiți oficiali ai lumii.

Probabil că rațiunile profunde ale președinției franceze depășesc aspectele stricte de moralitate, însă acestea cu siguranță nu au avut un caracter discriminatoriu așa cum a încercat să sugereze statul evreu la un moment dat.

Au fost chiar voci care au acuzat că în unele cercuri occidentale se practică triplu standard, cu un set de reguli pentru Occident, altul pentru restul și un al treilea pentru statul evreu.

 

Israelul rămâne totuși unul dintre principalii furnizori de armament pentru Europa

 

Exporturile de arme israeliene au crescut în ultimii ani, odată cu revenirea Europei la cheltuielile sporite pentru apărare. În timp ce Eurosatory a debutat fără Israel săptămâna trecută, Ministerul israelian al Apărării a publicat date despre vânzările de arme israeliene în 2023.

Pentru al treilea an consecutiv și în ciuda angajării Israelului într-un război major după atacurile teroriste ale Hamas din 7 octombrie, exporturile de arme israeliene au atins un record. Acestea sunt acum la un nivel aproape dublu față de acum cinci ani - puțin peste 13 miliarde de dolari în 2023, comparativ cu aproximativ 7,5 miliarde de dolari în 2018.

Deși 48% din exporturile de apărare ale Israelului în 2023 au mers spre zona Indo-Pacific, în mare parte în India, cel mai mare importator de arme israeliene, partea Europei nu a fost deloc nesemnificativă, reprezentând 35%.

Sistemele de apărare antiaeriană, un domeniu în care Israelul excelează, au reprezentat 36% din exporturile de apărare ale țării anul trecut. După cum a declarat recent Boaz Levy, directorul general al Israel Aerospace Industries (IAI), “vă place sau nu, europenii au nevoie de apărarea antiaeriană și de tehnologie israeliană”.

În noiembrie anul trecut, în mijlocul operațiilor israeliene la scară largă în Fâșia Gaza, Israelul și Germania au finalizat un acord de aproape 3,6 miliarde de dolari pentru sistemul de apărare antiaeriană Arrow 3, produs în comun de IAI și Boeing. Este cel mai mare acord de apărare din istoria Israelului. 

În același timp, David’s Sling, dezvoltat în comun de Raytheon și Rafael, este pe cale să fie primit de Finlanda în prima vânzare internațională a sistemului. 

Și lista poate continua. În primăvara anului trecut, Estonia a semnat un acord major cu IAI pentru drone kamikaze, iar luna trecută, Elbit Systems a câștigat un contract pentru a produce sisteme de mortiere în valoare de 53 de milioane de dolari pentru un client european neprecizat.

Probabil că aceste aspecte au creat și mai mari frustrări celor 74 de companii israeliene aflate inițial pe lista expozanților Eurosatory înainte de interdicția guvernului francez.

Un reprezentant de la IAI a declarat recent pentru Breaking Defense: „A fost o surpriză, a fost neplăcut, nu-mi place, dar suntem o companie care are o gamă largă de posibilități de a alege... Avem 30 de expoziții în întreaga lume în fiecare an, așa că o expoziție la care nu vom participa nu ne va afecta cu nimic afacerea.”

Declarația acestuia conține probabil și cheia în care trebuie înțeleasă decizia franceză, pentru că măsura cerută de Macron a avut mai mult un caracter simbolic, de atenționare a guvernului israelian, fără a afecta în vreun fel bunul mers al puternicei industrii israeliene de apărare.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel