Nicio surpriză, nu? Ucraina a analizat drona rusească S-70, doborâtă intenționat de un Su-57, iar ea conține componente occidentale

Ciprian Dumitrache |
Data actualizării: | Data publicării:
S-70 / Captură de ecran
S-70 / Captură de ecran

Serviciile de informații ucrainene spun că au analizat componentele găsite în urma prăbușirii dronei ruse S-70, care a fost lovită intenționat de o rachetă lansată de avionul rusesc Su-57.

Analiza a arătat că Rusia, în ciuda sancțiunilor, a folosit componente fabricate de companii occidentale pentru a fabrica cea mai modernă din dotarea Armatei Ruse.

Analiza structurii UAV-ului rusesc S-70 Okhotnik, care a fost doborât pe 5 octombrie 2024 lângă Kostyantynivka din regiunea Donețk, a revelat că statul agresor a folosit componente fabricate de companiile occidentale pentru a crea această armă, în ciuda sancțiunilor internaționale impuse Rusiei. 

În S-70 au fost găsite elemente de microelectronică și alte componente tehnologice fabricate de companiile Analog Devices, Texas Instruments și Xilinx-AMD (SUA), Infineon Technologies (Germania), STMicroelectronics (Elveția), arată Direcția de informații a ministerului ucrainean al apărării.

La momentul incidentului din octombrie, Rusia avea patru prototipuri ale dronei S-70. Costul unui astfel de UAV rus este de aproximativ 15 milioane de dolari. 

Cea mai modernă dronă de luptă a Rusiei, S-70, este proiectată să aibă o semnătură radar redusă, permițându-i să treacă de apărarea aeriană inamică și să efectueze misiuni de atac în adâncime. Ar trebui să funcționeze împreună cu avionul de vânătoare Su-57.

 

S-70 doborâtă de ruși a ajuns la Armata ucraineană

Incidentul reprezintă o lovitură serioasă încasată de proiectul S-70 Okhotnik dezvoltat de Rusia.

„Deși Rusia continuă să dezvolte S-70, capacitatea sa de luptă rămâne sub semnul întrebării. Pierderea dronei în acest incident, combinată cu problemele evidențiate de acest eșec operațional, ridică îngrijorări serioase cu privire la viitorul programului''.

Amintim că, la 5 octombrie 2024, Rusia și-a doborât propriul vehicul aerian de luptă fără pilot S-70 Okhotnik în timp ce zbura spre vest deasupra liniilor frontului. Probabil că Rusia a pierdut controlul UCAV-ului și a luat decizia de a distruge aeronava pentru a evita ca aceasta să cadă în mâinile adversarilor.

Epava dronei doborâte a ajuns la armata ucraineană, după ce a fost găsită în apropiere de oraşul Konstantinivka, situat la aproximativ 16 kilometri de linia frontului. Este foarte probabil ca Ucraina să fi trimis piesele S-70 și experților din Statele Unite pentru o analiză amănunțită.

În același timp, trebuie să remarcăm faptul că toate echipamentele folosite activ în războiul din Ucraina au căzut în mâinile inamicului, iar aici trebuie inclusă și tehnica de luptă occidentală pierdută de ucraineni pe câmpul de luptă.

Mai multe publicații au vorbit de interceptări radio care arătau că S-70 a fost doborâtă de un Su-57 rusesc, în urma unei defecțiuni tehnice în timpul unui zbor de testare, a pierdut contactul cu operatorul său de la sol și a deviat de la curs spre teritoriul controlat de Ucraina.

„Panica a izbucnit în rândul militarilor ruși responsabili pentru test”, notează Defence Blog.

„Interceptările radio de la centrul de control al zborului au arătat că comandanții de la sol i-au ordonat pilotului Su-57 care însoțea drona să încerce să perturbe traiectoria de zbor a dronei care a deviat de la curs. În cele din urmă, s-a decis să se lanseze o rachetă aer-aer pentru a doborî drona”, adaugă site-ul.

Forţele ruse utilizau S-70 Okhotnik pentru a lovi ținte terestre. Rămășițele unei bombe UMPB D-30 au fost găsite la locul prăbușirii avionului rusesc fără pilot.

UMPB D-30 este o muniție rusească dezvoltată pe baza bombei FAB-250, care este echipată cu un sistem de ghidare prin satelit. Potrivit unor rapoarte, raza sa maximă de acțiune poate fi de la 50 la 90 de kilometri.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel