Rușii vor să militarizeze Marea Azov: În cadrul Flotei ruse din Marea Neagră va fi formată o mare unitate operativă responsabilă de această zonă

Ionel Copcea |
Data actualizării: | Data publicării:
Nave de război ale Flotei ruse din Marea Neagră în timpul unor exerciții navale. Sursa foto: Biroul de presă al Ministerului rus al Apărării.
Nave de război ale Flotei ruse din Marea Neagră în timpul unor exerciții navale. Sursa foto: Biroul de presă al Ministerului rus al Apărării.

În cadrul unui interviu acordat postului propagandistic de televiziune Zvezda al Ministerului rus Apărării, comandantul-șef al Forțelor Navale ale Federației Ruse, amiral Alexander Moiseev, a declarat, pe 02.09.2024, că în Marea Azov va fi creată o mare unitate operativă, care va fi responsabilă de situația din regiune.

,,Nu există nicio îndoială că vor exista formațiuni navale în Marea Azov. Acest lucru este clar. Deciziile care au fost deja luate vor fi urmate de o implementare ulterioară. Dezvoltarea zonei Mării Azov, unde se rezolvă acum sarcini prioritare pentru noi toți, inclusiv cele de luptă, are perspective importante, a precizat Moiseev.  

Marea Azov este delimitată de coastele Ținutului Krasnodar, Peninsulei Crimeea, Regiunilor Rostov, Herson și Zaporojie, precum și ale Republicii Populare Donețk. Ultimele trei regiuni au devenit parte a Federației Ruse în urma unor referendumuri din septembrie 2022, care nu sunt recunoscute la nivel internațional.

Pe 19 decembrie 2023, Serghei Șoigu, care îndeplinea atunci funcția de ministru al apărării, a declarat că în acvatoriul Mării Azov va fi format un raion maritim militar.

,,În Marea Azov, care a devenit mare internă a Rusiei, va fi constituit un raion maritim militar”, a menționat Șoigu, la bilanțul anului de instrucție 2023.

Comentariul autorului: Marea Azov se află în zona de responsabilitate a Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN), care a fost scoasă în cursul anului trecut din structura Regiunii Militare Sud și resubordonată direct Comandamentului Forțelor Navale.

Probabil că, noua structură maritimă ce va fi formată în Marea Azov, fie că va fi vorba despre un raion maritim sau despre o flotilă, va aparține FRMN, care s-a retras în prezent în zona localității Novorossiysk și menține la Sevastopol doar un punct de dislocare restrâns.

În aceste condiții, Marea Azov a devenit foarte importantă pentru FRMN, permițând ascunderea navelor de luptă de dronele maritime ucrainene, care au lovit și distrus mai multe nave rusești.

Până de curând, FRMN folosea în Marea Azov doar portul Temryuk, în care erau dislocate mai multe nave auxiliare. În situația actuală, prezența navală rusă ar putea fi extinsă și în portul Yeysk, dar mai ales în porturile Berdyansk și Mariupol, care au fost preluate de la Ucraina.

           

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel