În raportul lor, analiștii britanici susțin că prin creșterea producției de bombe cu greutatea de 250, 500, 1500 și 3000 de kilograme vor fi create o serie de probleme serioase pentru Forțele Armate ale Ucrainei, deoarece aceste muniții nu lasă nicio șansă pentru pozițiile fortificate și nu le permit militarilor să se apere într-un singur loc pentru o lungă perioadă de timp.
,,Extinderea în 2025 a utilizării bombelor de aviație cu module universale de planare și corecție va crea o dilemă pentru Forțele Armate ale Ucrainei. Astfel militarii ucraineni vor trebui să opteze fie pentru menținerea unor poziții defensive statice și să investească în construcția lor pentru a reduce pierderile cauzate de drone și artilerie, fie pentru creșterea mobilității, în scopul evitării pierderilor și distrugerile cauzate de loviturile cu bombe care pot îngropa chiar și fortificațiile bine amenajate”, se arată într-un studiu al RUSI.
Potrivit surselor institutului britanic, anul trecut Rusia a produs aproximativ 40.000 de bombe de aviație cu module universale de planare și corecție. În consecință, creșterea producției la 70.000 de unități va însemna practic o dublare a rezervelor de muniții de acest tip.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News