Primul regiment de acest tip a fost înființat deja în cadrul Regiunii Militare Est, iar altul va apărea pe direcția strategică Vest. În viitorul apropiat, formarea unor unități militare similare va începe și în celelalte regiuni militare.
După cum au remarcat interlocutorii publicației rusești, decizia a fost luată pe baza experiențelor obținute în cadrul invaziei din Ucraina. În ultima perioadă, Aviația Militară de Transport a devenit un instrument universal, care ajută la deplasarea trupelor și echipamentelor militare pe distanțe lungi, în cel mai scurt timp posibil.
Misiunile noilor regimente de aviație vor consta în transportul personalului, armelor și echipamentelor militare, precum și desantarea trupelor de desant aerian și de cercetare. Aeronavele din dotarea noilor unități vor îndeplini, de asemenea, și misiuni de aprovizionare a trupelor cu materiale, carburanți și lubrifianți, precum și de evacuare a răniților.
Baza parcurilor de aviație ale noilor regimente va fi reprezentată de avioanele militare de transport Il-76, inclusiv aeronavele modernizate de tip Il-76MD-90A. De asemenea, este planificat ca acestea să includă și avioane An-26 și elicoptere Mi-26.
Pe 01 decembrie, în capitala Republicii Buriatia, Ulan-Ude, a avut loc ceremonia de reînființare a Regimentului 600 Aviație de Transport aparținând Aviației Militare de Transport din cadrul Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse. Unitatea fusese desființată în urmă cu 25 de ani, respectiv în 1998.
Anterior, cotidianul Izvestia anunțase că, până la sfârșitul anului, un regiment de aviație de transport va fi înființat și în localitatea Tambov. Pentru găzduirea acestuia, aerodromul local este în curs de extindere, urmând să devină o bază aeriană mare și modernă.
Ministerul rus al Apărării a început să lucreze la problema înființării de regimente noi în cadrul Aviației Militare de Transport încă din anul 2021. Astfel, până la sfârșitul deceniului, este planificată primirea în dotarea trupelor a peste 100 de aeronave de tip Il-76 noi și modernizate.
Expertul militar Vladislav Shurygin a declarat pentru Izvestia că, recent, situația politico-militară din lume s-a schimbat foarte mult, iar forțele Aviației Militare de Transport pe care au contat trupele ruse nu mai sunt suficiente.
“Manevrele trupelor și transferul acestora devin punctele principale care asigură capacitatea de apărare a țării. Dacă este necesar, trebuie să transferăm rapid forțele de pe o direcție strategică pe alta. Având în vedere mărimea țării noastre, avioanele pot face față cel mai bine acestor misiuni. Însă, Aviația Militară de Transport care există nu este suficientă. Prin urmare, noi regimente vor fi dislocate pe direcțiile principale. La început, acestea vor fi mixte, dar, în viitor, vor trebui să se bazeze pe un singur tip de echipament. Acest lucru va face logistica și întreținerea aeronavelor mult mai ușoare”, a spus Shurygin.
La rândul său, pilotul rus specializat în testarea tehnicii de aviație, Igor Malikov, a declarat că Aviația Militară de Transport joacă un rol vital pentru asigurarea logistică a Forțelor Armate, inclusiv pe timpul invaziei din Ucraina.
“În prezent, piloții Aviației Militare de Transport au cel mai mare volum de muncă. În mod constant este nevoie de transportul personalului, iar utilizarea unor mijloace civile ar fi costisitoare și nu suficient de rapidă. Aeronavele proprii vor duce militarii din punctul A în punctul B cât mai repede posibil. Și există de asemenea, transporturi pentru echipamente, mărfuri și posibile misiuni de efectuare a operațiunilor de desant aerian. În plus, aviația ajută la livrarea rapidă a munițiilor din depozitele din spatele frontului către una sau alta dintre direcțiile de desfășurare a invaziei din Ucraina. Vremea este rea acum, drumurile sunt înghețate sau acoperite cu zăpadă, iar circulația este foarte dificilă. În acest caz, aeronavele Aviației Militare de Transport vin rapid în ajutor, deoarece aerodromurile sunt menținute permanent în starea necesară pentru exploatare”, a menționat Malikov.
În prezent, în serviciul de luptă al Aviației Militare de Transport se află aproximativ 250 de avioane și elicoptere. În ultimii ani însă, rolul Aviației Militare de Transport a crescut în mod semnificativ. Începând din anul 2015, a fost aprovizionată gruparea de trupe ruse din Siria, iar în ianuarie anul trecut au fost evacuați cetățenii ruși din Kazahstan, care a fost cuprins de revolte, și au fost desfășurate în zonă unități ale Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC).
De la începutul invaziei din Ucraina, aeronavele Aviației Militare de Transport au participat continuu la deplasarea personalului, echipamentelor și munițiilor. Potrivit datelor oficiale, volumul de muncă al piloților din cadrul Aviației Militare de Transport s-a dublat. Avioanele An-124 și Il-76 au efectuat, de la începutul invaziei din Ucraina și până la jumătatea lunii iulie a acestui an, peste 10.000 de zboruri. Au fost transportate 2.300 de unități de tehnică militară, peste 300.000 de militari și 160.000 de tone de mărfuri.
Comentariul autorului: În prezent, în subordinea Comandamentului Aviației Militare de Transport de la Moscova se află două divizii de aviație, respectiv Divizia 12 Aviație de Transport - Tver (Migalovo) și Divizia 18 Aviație de Transport - Orenburg.
Divizia 12 Aviație de Transport este structurată în:
- Regimentul 334 Aviație de Transport - Pskov (Regiunea Pskov);
- Regimentul 566 Aviație de Transport - Sescha (Regiunea Bryansk);
- Regimentul 196 Aviație de Transport - Migalovo (Regiunea Tver);
- Regimentul 144 Aviație (AWACS) - Ivanovo (Regiunea Ivanovo);
- Regimentul 8 Aviație (realimentare în aer) - Tver (Regiunea Tver);
- Batalionul 463 Transmisiuni - Chkalovsky (Regiunea Moscova).
Divizia 18 Aviație de Transport include:
- Regimentul 117 Aviație de Transport - Orenburg (Regiunea Orenburg);
- Regimentul 708 Aviație de Transport - Taganrog (Regiunea Rostov);
- Regimentul 235 Aviație de Transport (Regiunea Ulyanovsk);
- Batalionul Radiotehnic - Orenburg (Regiunea Orenburg).
Probabil că, Regimentul 600 Aviație de Transport - Ulan Ude (Republica Buriatia), format începând cu 01.12.2023 aparține Diviziei 18, iar regimentul care va fi înființat la Tambov până la sfârșitul acestui an va face parte din Divizia 12.
În cursul anului 2024, noi regimente de aviație de transport vor fi constituite pe direcțiile strategice Nord și Sud (câte unul pentru fiecare divizie).
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News