Ocupanții ruși au început să economisească muniție și au adus în față echipamentele de producție din anii 1960, remarcă comandantul Forțelor Terestre ale Ucrainei, generalul-colonel Oleksandr Sirski, în emisiunea telemaratonului național, difuzat simultan de toate canalele TV ucrainene, informează Liga.
Potrivit acestuia, nivelul consumului de muniție este fără precedent, deoarece intensitatea ostilităților poate fi comparată cu cel de-al Doilea Război Mondial.
Sirski notează că rușii au început să se confrunte cu o lipsă acută de obuze. Inamicul este forțat să conserve muniția din cauza loviturilor forțelor armate ale Ucrainei asupra arterelor logistice, care asigură aprovizionarea trupelor F. Ruse.
De asemenea, a atras atenția asupra faptului că au început să apară în față modelele vechi de echipamente.
Se pot observa vehicule de luptă de infanterie BMP-1 din anii 1960, vehicule blindate de transport de trupe BTR-70 din anii 1970 și vehiculul blindat de recunoaștere și patrulare BRDM, spune gen. Sirski.
"(Au trimis pe front n.r.)Toate echipamentele care au fost considerate casate. Industria lor de apărare nu poate reface echipamentele deteriorate, iar nivelul pierderilor ireversibile este atât de mare încât nu există capacitatea de a produce noi echipamente", a rezumat comandantul militar.
"Dacă înainte răspundeam cu o lovitură pentru șase până la zece lovituri (ale armatei ruse n.r.), acum situația s-a schimbat. Au început să simtă lipsa (echipamentelor și munițiilor)", a conchis Sirski.
”Cei care vin acum au o pregătire mai bună decât cei care au fost trimişi înainte pe front”
Întrebat despre mobilizarea ordonată de Moscova în septembrie, el a spus: „Acest număr de personal a crescut amenințarea la adresa noastră și nu sunt doar cuvinte - sunt brigăzi noi, batalioane noi care au fost antrenate, aceasta este reaprovizionarea pe care o aștepta armata, pentru că stocul era epuizat. Cei care vin acum au o pregătire mai bună decât cei care au fost trimişi înainte pe front”.
Generalul a mai spus că, în ciuda amenințării sporite, forțele ruse au făcut progrese lente în jurul orașului Bahmut, una dintre principalele zone de luptă din estul Ucrainei.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News