Rușii spun că ucrainenii și-au incendiat nava Donbas în portul Mariupol, pentru a nu fi capturată de forțele de ocupație invadatoare

Ionel Copcea |
Data publicării:

Mai multe surse rusești, între care crimeea.ria.ru, fine-news.ru și topcor.ru, au relatat, pe 07.04.2022, că nava de căutare-salvare Donbas aparținând Forțelor Navale ale Ucrainei a fost incendiată în portul Mariupol. Potrivit acestora, naționaliștii ucraineni din cadrul regimentului Azov au dat foc navei pentru ca aceasta să nu cadă în mâinile militarilor din Republica Populară Donețk.

Trebuie precizat faptul că, cel puțin începând din 16 februarie, nava a fost ancorată la dana cinci din zona Khlebnaya a portului maritim comercial Mariupol. Începând din 06 aprilie, din aceasta au început să iasă nori groși de fum. Acest lucru este confirmat și de imagini prin satelit și fotografii realizate de mijloacele de cercetare aeriană.

Istoria navei este semnificativă pentru întreaga flotă ucraineană. Pe aceasta au avut loc mai multe incendii, iar numele navei a fost schimbat de mai multe ori. Nava a fost construită în Polonia în anul 1969. Aceasta a funcționat ca și atelier plutitor, cu denumirea PM-9, în cadrul Forțelor Navale ale URSS. După divizarea Flotei din Marea Neagră, aceasta a revenit Forțelor Navale ale Ucrainei, iar numele navei a fost schimbat în Krasnodon (U803). Începând din anul 2001, nava poartă numele Donbas (U500). În anul 2004, în timp ce nava era transformată în navă de conducere, pe aceasta a izbucnit un incendiu. Nava a stat apoi mulți ani ancorată la zidul unui chei din Golful Sevastopol.

În anul 2014, la bordul navei Donbas a fost arborat steagul Rusiei, iar echipajul acesteia a fost trimis la țărm. Cu toate acestea, încă din luna aprilie a aceluiași an, rușii au considerat că nava este inutilă și au returnat-o părții ucrainene. Astfel, nava a devenit din nou parte a Forțelor navale ale Ucrainei, fiind mutată în portul Odesa. În anul 2016, la bordul navei a izbucnit un nou incendiu. În 2017 s-a aflat în reparații, iar în 2018, nava de căutare-salvare Donbas, susținută de remorcherul Korets, a intrat în apele Mării Azov.

În concluzie, se poate afirma că Ucraina a pierdut nava Donbas de două ori: prima dată temporar, iar acum definitiv. În prezent, nava este considerată distrusă și nu mai poate fi restaurată.

 

Ucraina a reușit să regrupeze o serie de nave mici în portul Odesa

 

Comentariul autorului: Nu este pentru prima dată când reprezentanții ucraineni sacrifică o navă de luptă pentru ca aceasta să nu fie capturată de forțele separatiste sau militarii ruși. Pe 04 martie, chiar nava amiral a Forțelor Navale ale Ucrainei, fregata Hatman Sagaidachny, a fost inundată intenționat în portul Nikolaev.

Pe de altă parte, trebuie spus faptul că militarii ruși au capturat o serie de nave și vedete ucrainene în portul Berdyansk de la Marea Azov. Ulterior, acestea au fost tractate și transferate în portul Novorossiysk.

Deși partea rusă susține că, practic, Ucraina nu mai dispune de Forțe Navale, acest lucru nu este decât parțial adevărat. Partea ucraineană a reușit să regrupeze o serie de nave mici în portul Odesa, precum și pe direcția Nikolaev-Kherson. Acestea însă nu mai pot ieși pe mare din cauza amenințării navelor Flotei ruse din Marea Neagră și a minelor marine, care plutesc în derivă în partea de nord a acvatoriului Mării Negre.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel