Publicitate
“În ultimele 24 de ore, unitățile de informații rusești au descoperit și confirmat în mod fiabil, prin mai multe canale independente, punctele de desfășurare temporară a Forțelor Armate ale Ucrainei din orașul Kramatorsk”, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov, citat de agenția de presă Interfax.
“Potrivit acestora, în căminul numărul 28 se aflau aproximativ 700 de militari ucraineni, iar în căminul numărul 47 alți peste 600 de militari”, a precizat Konașenkov.
Prin urmare, militarii ruși au organizat “o operațiune de răzbunare” după atacul Forțelor Armate ale Ucrainei asupra bazei armatei ruse din Makeevka.
Rușii spun că au organizat o „operațiune de răzbunare” după masacrul ucrainenilor de la Makeevka
“În urma unui atac masiv cu rachete asupra acestor puncte de desfășurare temporară a unităților Forțelor Armate ale Ucrainei, peste 600 de militari ucraineni au fost uciși”, a spus Konașenkov.
După cum a precizat acesta, “operațiunea de răzbunare” a fost realizată de conducerea Grupării întrunite de trupe ruse.
Pe 04 ianuarie, prim-adjunctul șefului Direcției Principale Politico-Militare din cadrul Ministerului rus al Apărării, Serghei Sevryukov, a informat că 89 de militari ruși au fost uciși în urma unei lovituri ucrainene cu sistemele HIMARS asupra unui punct de desfășurare temporară de lângă Makeevka, pe 01.01.2023.
Numărul total al morților a fost însă mult mai ridicat
Sevryukov a spus apoi că principala cauză a tragediei de la Makeevka a constat în utilizarea masivă a telefoanelor mobile de către personal, fapt care a permis goniometrarea și stabilirea locației.
Ucraina a lovit Makeevka cu sisteme HIMARS
Potrivit lui Sevryukov, pe 01 ianuarie, la ora 00:01, ora Moscovei, artileria Forțelor Armate ale Ucrainei a lovit un punct de desfășurare temporară a uneia dintre unitățile militare ruse din zona Makeevka cu șase rachete HIMARS.
“Două rachete au fost interceptate de forțele de apărare antiaeriană aflate în serviciul de luptă. Însă, alte patru rachete cu focoase cu fragmentație, puternic explozive, au lovit clădirea în care era staționat personalul militar rus. Tavanele clădirii s-au prăbușit din cauza detonării focoaselor rachetelor HIMARS”, a precizat acesta.
Pe 04 ianuarie, Sevryukov a spus că armata rusă a distrus instalația ucraineană HIMARS, care a lovit Makeevka, fără să prezinte vreo dovadă.
“De asemenea, ca urmare a loviturilor cu rachete și a unor bombardamente aeriene asupra acumulării de echipamente militare din zona gării Druzhkovka din Republica Populară Donețk, au fost distruse alte patru lansatoare multiple de rachete (MLRS) de tip HIMARS, precum și patru MLRS de tip RM-70 Vampire și peste 800 de rachete pentru acestea”, a menționat Sevryukov în acea zi.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News