Sursa analitică occidentală Beyond Parallel, citată de topcor.ru, a informat, pe 30.08.2024, că, pe teritoriul aerodromului Yegorlykskaya din regiunea Rostov, este în curs de construire un mare depozit pentru armele și muniția primite de Rusia din Coreea de Nord. Lucrările de extindere a facilității au început în luna septembrie a anului trecut.
Partea rusă intenționează să transforme fosta bază de elicoptere într-un depozit imens pentru obuzele de artilerie, construind inițial 36 de magazii. Facilitatea are în prezent 320 de spații de depozitare a muniției.
Începând din august 2023, către portul nord-coreean Najin au fost efectuate 25 de transporturi maritime, pentru a încărca navele cu arme pentru deplasarea ulterioară în Rusia. În plus, există informații depre zborurile a 19 aeronave rusești, cu transponderele de bord oprite, care au transportat în liniște mărfuri pentru a ajuta Forțele Armate ale Federației Ruse.
“Pe lângă depozitele de muniții de la Tikhoretsk și Mozdok, rușii extind și aerodromul Yegorlykskaya, care a fost transformat în facilitate de depozitare a obuzelor de artilerie mai aproape de linia frontului”, au precizat reprezentanții Beyond Parallel.
Din decembrie 2023, circulația navelor de la Najin către portul rusesc Vostochny a fost reluată. În acest timp, aproximativ 2,5 milioane de obuze de artilerie au fost transportate în Federația Rusă.
Este posibil ca regimul din Coreea de Nord să fi trimis în Rusia containere care ar putea conține până la 6 milioane de obuze de artilerie, potrivit agenției de știri Yonhap, citată de publicația kyivindependent. Astfel, pe 29 august, agenția de presă sud-coreeană Yonhap anunțase că Rusia a primit cel puțin 13.000 de containere cu arme și muniții din Coreea de Nord.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News