După ce președintele Vladimir Putin a anunțat dezvoltarea unor arme noi, între care se află și rachete hipersonice, au existat voci care au spus că acestea sunt “desene animate”. Această sintagmă a fost folosită din ce în ce mai puțin după ce au apărut primele cadre cu lansările-test ale acestor rachete. Materialul video filmat la Academia Militară Petru cel Mare a Trupelor de Rachete cu Destinație Strategică (RVSN) va reduce și mai mult numărul scepticilor.
Din filmare rezultă faptul că înălțimea (lungimea) rachetei Avangard depășește în mod clar dimensiunile multor altor rachete din arsenalul rusesc.
Datorită capabilităților și caracteristicilor sale, racheta hipersonică Avangard nu poate fi interceptată de sistemele de apărare antirachetă existente și de perspectivă. Potrivit evaluărilor experților, pentru interceptarea blocului hipersonic al rachetei ar fi nevoie de peste 50 de rachete interceptoare, pe care astăzi nicio armată din lume nu le are.
Comentariul autorului: Avangard este un complex de rachete strategice cu blocuri hipersonice. Inițial, blocurile de luptă Avangard au fost instalate pe rachetele balistice intercontinentale UR-100N UTTH, urmând ca, în perspectivă, acestea să fie amplasate pe noile rachete grele Sarmat.
După cum au precizat reprezentanții ruși, în timpul deplasării către țintă, blocul Avangard efectuează manevre controlate, atât în lateral, cât și în înălțime, asigurând imprevizibilitatea zborului său pentru orice sistem de apărare împotriva rachetelor.
Primul regiment de rachete Avangard a fost operaționalizat la sfârșitul anului 2019. Acesta face parte din structura Diviziei 13 Rachete - Yasny (Dombarovsky) din cadrul Armatei 31 Rachete - Rostoshi (Regiunea Orenburg). În compunerea regimentului se află șase complexe de rachete Avangard cu bazare staționară (în puțuri subterane).
La ultimele lansări-test ale noii rachete Avangard, blocul de luptă al acesteia a atins o viteză de 27 de Mach (de 27 de ori viteza sunetului).
Specialiștii militari occidentali apreciază că noile arme hipersonice reprezintă o provocare serioasă pentru securitatea din întreaga lume. Potrivit acestora, noile arme nu vor schimba modul de ducere a războiului, dar vor scurta timpul necesar atingerii scopului și timpul de adoptare a deciziei.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News