Rusia a început exercițiile cu arme nucleare tactice în zona Mării Negre

Ionel Copcea |
Data actualizării: | Data publicării:
Pregătirea lansării unei rachete balistice. Sursa foto: Ministerul rus al Apărării.
Pregătirea lansării unei rachete balistice. Sursa foto: Ministerul rus al Apărării.

Ministerul rus al Apărării a anunțat, pe 21.05.2024, că, în Regiunea Militară Sud, a început executarea primei etape a exercițiului care vizează creșterea gradului de pregătire a Forțelor Nucleare Nestrategice, cu întrebuințarea complexelor de rachete Iskander și Kinjal.

,,În conformitate cu instrucțiunile comandantului suprem al Forțelor Armate ale Federației Ruse, în Regiunea Militară Sud, a început prima etapă a exercițiului cu testarea practică a pregătirii și utilizării armelor nucleare nestrategice, sub conducerea Statului Major General al Forțelor Armate, se arată într-un comunicat de presă al ministerului, preluat de agenția Interfax.

Potrivit reprezentanților militari ruși, în cadrul primei etape a exercițiului, personalul unităților de rachete din Regiunea Militară Sud desfășoară activități de instrucție pentru luptă privind ridicarea munițiilor speciale pentru sistemele operativ-tactice de rachete Iskander, echiparea instalațiilor de lansare cu acestea și avansarea în secret către zonele de poziție indicate, pentru pregătirea lansărilor de rachete.

,,În același timp, personalul unităților de aviație ale Forțelor Aerocosmice implicate în exerciții practică echiparea cu arme speciale de aviație, inclusiv cu rachete hipersonice aerobalistice Kinjal, și zboară în zonele de patrulare desemnate”, au precizat reprezentanții Ministerului rus al Apărării.

După cum au anunțat anterior oficialii militari ruși, exercițiul aflat în curs de desfășurare are ca scop “pregătirea personalului și echipamentelor unităților pentru întrebuințarea în luptă a armelor nucleare nestrategice, pentru a răspunde la declarațiile și amenințările provocatoare ale unor reprezentanți occidentali individuali împotriva Federației Ruse și pentru a asigura necondiționat integritatea teritorială și suveranitatea statului rus”.

Marți, Ministerul rus al Apărării a publicat imagini cu rachete încărcate în sistemele Iskander-M și ieșirea în pozițiile din teren. În videoclip apare și o aeronavă de tip MiG-31, care poartă o rachetă hipersonică Kinjal. (Video)

Pe 06 mai, Ministerul rus al Apărării a anunțat că, la solicitarea președintelui Vladimir Putin, va fi efectuat un exercițiu cu unități de rachete din Regiunea Militară Sud, cu implicarea Aviației și a Forțelor Navale.

Ulterior, pe 09 mai, președintele rus, Vladimir Putin, a declarat că Forțele Armate ale Federației Ruse și Republicii Belarus au început pregătirile comune pentru desfășurarea unor exerciții de testare a utilizării armelor nucleare nestrategice.

,,Deoarece armele nucleare nestrategice sunt situate și pe teritoriul Republicii Belarus, de data aceasta ne-am invitat prietenii să ia parte la una dintre etapele exercițiului, așa cum a solicitat și președintele Republicii Belarus. Exercițiul se va desfășura în trei etape. În cea de-a doua etapă, colegii din Republica Belarus se vor alătura acțiunilor noastre comune. Instrucțiunile corespunzătoare au fost transmise Ministerelor Apărării și Statelor Majore Generale din armatele noastre, a precizat Vladimir Putin în fața jurnaliștilor.

Șeful statului rus a menționat atunci că “nu este nimic neobișnuit aici, fiind vorba despre o activitate planificată”.

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel