În prezent studiile privind noul motor pentru bombardierul Tu-95MSM sunt în curs de desfășurare, a spus el. „Se apropie etapa de finalizare. Cea mai mare parte a studiilor a fost finalizată", a spus Chupin. Acesta a anunțat că se lucrează la creșterea duratei de viață a motorului.
„Planificăm să creștem durata de viață a motorului de patru ori în comparație cu cifrele actuale", a spus Chupin, citat de TASS.
Motoarele NK-12MP vor fi actualizate la standardul NK-12MPM în timpul lucrărilor de mentenanță, cu condiția să existe o comandă din partea Ministerului Apărării din Rusia, a adăugat el.
Motorul NK-12MPM dezvoltat de compania UEC-Kuznetsov din Samara este de fapt un upgrade adus motorului NK-12MP de 15.000 CP. Noile soluții de design încorporate au redus aproape la jumătate nivelului vibrațiilor.
Avioanele Tu-95MS fac parte din triada nucleară a Rusiei. Bombardierele strategice Tu-95MS care sunt purtătoare de rachete sunt destinate atacurilor împotriva țintelor îndepărtate și a celor aflate mult în spatele liniei frontului.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News