Publicitate
Pe timpul vizitei de lucru, Serghei Șoigu a inspectat atelierele de producție ale întreprinderii și procesul tehnologic de asamblare a armelor de înaltă precizie.
Directorul KTRV, Boris Obnosov, l-a informat pe ministrul apărării că, în anul 2023, întreprinderea a îndeplinit integral comenzile de stat pentru apărare, iar de la începutul operației militare speciale volumele de producție pentru anumite produse din domeniul armelor de înaltă precizie a crescut de cinci ori.
În același timp, ministrului i-au fost prezentate cele mai recente modele de muniție dirijată de înaltă precizie, lansate în producția de serie în 2023, precum și o serie de arme de perspectivă.
La încheierea vizitei, Serghei Șoigu s-a întâlnit cu conducerea întreprinderilor din cadrul Corporației “Armament tactic de rachete” (KTRV), în prezența reprezentanților organelor militare de comandă și control relevante. Cu această ocazie, ministrul a subliniat faptul că “echiparea bombelor de aviație cu cădere liberă de 250, 500 și 1.500 de kilograme cu module de planare și corecție a controlului s-a dovedit a fi un succes în timpul operației militare speciale (așa cum numește Rusia invazia din Ucraina)”.
Bombe aeriene ghidate KAB-500 (în mijloc) / Foto: WIkipedia
Șeful Ministerului rus al Apărării le-a solicitat reprezentanților Complexului Militar Industrial nu numai să crească producția de muniție dirijată de mare precizie, ci și să realizeze modenizarea acesteia. În opinia sa, este necesar să se convertească linii separate de producție pentru modernizarea armelor obișnuite, care sunt disponibile în cantități suficiente.
“Există deja experiențe de succes și rezultate bune în această direcție. Acum, această muncă trebuie intensificată. În prezent, principalele acțiuni de luptă se desfășoară nu pe zone, ci pe ținte specifice”, a menționat Serghei Șoigu, citat de agenția de presă Tass.
Anterior, pe 11 ianuarie, vicepreședintele Consiliului de Securitate ale Federației Ruse, Dmitri Medvedev, a declarat, la o reuniune a grupului de lucru pentru controlul producției de armamente, echipamente militare și speciale din cadrul Comisiei Militare Industriale, că, în anul 2023, toate livrările planificate de arme au fost finalizate conform programului.
Acesta a precizat că seria de atacuri recente “intensive și eficiente” asupra țintelor militare de pe teritoriul Ucrainei “confirmă activitatea de succes a Complexului Militar Industrial din Federația Rusă în anul 2023”.
Înainte de aceasta, pe 02 ianuarie 2024, Ministerul rus al Apărării a informat că Forțele Armate ale Federației Ruse au executat o lovitură masivă cu arme de înaltă precizie cu rază lungă de acțiune și cu drone asupra întreprinderilor ucrainene din industria de apărare. Țintele principale au fost reprezentate de societăți din capitala Kiev și din suburbiile sale, care îndeplineau comenzi pentru producția de rachete și drone sau pentru repararea armamentelor și echipamentelor militare. De asemenea, au fost vizate și spații de depozitare pentru muniții și arme de aviație.
Pe 25 decembrie 2023, vicepremierul rus, Denis Manturov, a declarat că, în prezent, Federația Rusă se află înaintea statelor occidentale în ceea ce privește producția de arme. După cum a remarcat politicianul, partea rusă a înțeles că este necesar să-și reînnoiască rezervele și să mențină cu ritm corespunzător de producție.
Comentariul autorului:
Cu ocazia vizitei ministrului rus al apărării la întreprinderea de producție din Regiunea Moscova, reprezentanții KTRV au prezentat, pentru prima dată, o bombă de aviație de o tonă și jumătate echipată cu un modul de planare și corecție a controlului.
Astfel, s-a constatat că modulul de corecție instalat pe bombele de aviație de tip FAB-1500 este puțin diferit de cele instalate pe bombele cu greutate mai mică (FAB-500 și FAB-250), ceea ce face posibilă creșterea razei de acțiune de mai multe ori.
Trupele ruse au folosit în mod repetat în Ucraina bombele FAB-1500 echipate cu module de corecție pentru a distruge facilitățile din zona Regiunii Herson aflată sub controlul părții ucrainene, precum și în secțiunea din Kupiansk a liniei de contact.
Conducerea armatei ucrainene a remarcat, de asemenea, eficiența ridicată a utilizării de către Forțele Armate ale Federației Ruse a bombelor de aviație dotate cu module de corecție. Din cauza imposibilității de a doborî astfel de muniții cu ajutorul sistemelor de apărare antiaeriană disponibile, reprezentanții militari ai Ucrainei mizează pe furnizarea de către statele occidentale a avioanelor de vânătoare F-16, cu ajutorul cărora Kievul speră să reziste aeronavelor rusești.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News