Rusia visează la un portavion catamaran, primul din lume dezvoltat în acest fel

În cursa ei pentru consilidarea Forțelor Navale, Federația Rusă e conștientă de faptul că are nevoie de un nou portavion.

Unicul portavion al Marinei ruse, Amiralul Kuznețov, care se află la chei de peste doi ani pentru lucrări de reparație, a luat foc la mijlocul lunii decembrie, anul trecut, dar rușii au planuri mari în ceea ce privește dezvoltarea de portavioane.

Cel puțin pe hârtie.

Rușii se pare că se gândesc să dezvolte un portavion nuclear, sau chiar unul catamaran. Dacă proiectul se va materializa, deși acest lucru pare foarte greu de crezut, noul portavion catamaran va avea două coci unite la nivel superior de puntea de decolare și ar reprezenta o premieră, fiind primul portavion din lume dezvoltat astfel. Însă o asemenea dezvoltare va reprezenta și o adevărată provocare pentru industria rusă.

CITEȘTE ȘI: Rusia dorește un nou portavion cu care să-și consolideze Forțele Navale (Foto)

Americanii de la Military Watch Magazine, care au abordat subiectul prezentat de Ministerul Apărării rus și citat de Tass, precizează că printre sistemele noului portavion se vor număra sisteme de apărare aeriană Pantsir-ME, sisteme anti-submarin, dar și sisteme de război electronic.

Portavionul va putea transporta până la 28 de aeronave Su-33 și MiG 29-K (variantă navală a avionului de luptă MiG-29 Fulcrum), dar și elicoptere Ka-27, aproximativ jumătate cât pot transporta portavioanele americane din clasa Ford.

Cei de la GlobalSecurity amintesc că avantajul unui portavion catamaran este că acesta ar putea fi echipat cu motoare mai puțin puternice, și, prin urmare, costurile proiectului ar fi mai reduse atât pe termen scurt cât și pe termen lung, decât în cazul unui portavion convențional. Sursa citată precizează că datorită lungimii relativ mare în raport cu lățimea, astfel de submarine pot circula cu viteză mare. Dar există și un dezavantaj major: problemele tehnice ar putea fi mari iar asemenea portavioane au o stabilitate foarte redusă în apele tulburi.

CITEȘTE ȘI: Industria navală a Rusiei, aproape pe butuci, dar Moscova se încăpățânează să nu achiziționeze din China

 

DefenseRomania App

Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News


Articole Recomandate


CONTACT | POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel