Publicitate
Premierul rus Mihail Mişustin a aprobat proiectul ce i-a fost prezentat de ministrul apărării Serghei Şoigu, care a efectuat recent o vizită în această ţară din Asia Centrală.
Coordonarea activităţilor comune în domeniul apărării antiaeriene cu Tadjikistanul va fi asigurată de şeful forţelor aeriene ruse.
Preşedintele tadjik, Emomali Rahmon, a fost singurul lider străin care a asistat sâmbătă la parada din Piaţa Roşie, în compania şefului statului rus Vladimir Putin, cu ocazia Zilei victoriei asupra Germaniei naziste
Rahmon îşi manifestase îngrijorarea cu o zi înainte într-o discuţie cu Vladimir Putin faţă de situaţia din Afganistan după retragerea trupelor americane.
'Securitatea în regiune este problema nr.1, ţinând cont de anunţul SUA privind retragerea trupelor lor. De fapt, au fost retrase deja mai mult de jumătate din efective, iar imediat după acest anunţ situaţia s-a înrăutăţit brusc în Afganistan', a avertizat liderul tadjik.
Ulterior, Putin a anunţat că Moscova lucrează la consolidarea Bazei 201 ruse din Tadjikistan - cea mai mare bază militară a Rusiei din străinătate - şi la întărirea armatei tadjice.
Potrivit acordului încheiat în octombrie 2012, Baza nr.201 rusă desfăşurată între capitala tadjikă Duşanbe şi oraşul Boitar va putea rămâne în Tadjikistan până în 2042.
Rusia are sisteme comune de apărare antiaeriană şi cu alte republici din Asia Centrală, precum Kazahstanul şi Kârgâzstanul, dar de asemenea şi cu Belarus, ţară care se învecinează cu NATO.
La începutul lunii mai, reprezentantul special al SUA pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, a efectuat o vizită la Duşanbe, promiţând autorităţilor tadjice asistenţă americană pentru securitate şi dezvoltare economică, notează EFE.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News