Serghei Verşinin a făcut aceste declaraţii într-un interviu acordat postului TV Zvezda și citat de Rador. Un fragment din acest interviu a fost postat sâmbătă pe canalul de Telegram al postului TV Zvezda, postul Ministerului Apărării de la Moscova.
„Da, clasicii susţin că orice ostilităţi se termină cu negocieri şi, fireşte, am susţinut-o deja şi noi că vom fi pregătiţi pentru astfel de negocieri. Însă, doar pentru negocieri unde să nu existe unele condiţii prealabile, negocieri bazate pe realitatea existentă, negocieri care să ţină cont de acele obiective, care au fost anunţate în mod public de noi'', a susţinut el. Totodată, Verşinin a menţionat că decizia privind demararea unor negocieri cu Moscova nu este luată la Kiev, ci la Washington şi Bruxelles.
"În primul rând, [negocierile] dacă vă amintiţi au avut loc deja la Minsk, după cum vă amintiţi şi la Istanbul. Şi după cum vă amintiţi, au fost întrerupte de către partea ucraineană, dar după cum bine ştiţi decizia nu este luată la Kiev, decizia este luată în alte capitale, în primul rând la Washington, la Bruxelles. Prin urmare, acolo va trebui să ne adresăm", a adăugat el. Diplomatul a comentat şi posibilitatea organizării unor astfel de negocieri, în condiţiile actuale când la conducerea SUA se află actualul preşedinte american, Joe Biden.
''Nu depinde de noi, ne-am declarat clar poziţia noastră, dacă domnul Biden va da dovadă de discreţie, înţelepciune, mă refer la el şi la anturajul său...'', a mai spus ministrul adjunct de externe al Federaţiei Ruse.
DefenseRomania App
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News